Grevă japoneză şi în Sănătate şi Asistenţă socială

Angajații din sănătate şi asistenţă socială vor intra în grevă japoneză începând de miercuri, iar joi vor organiza un marș de protest începând cu ora 11:00, pe traseul Piața Victoriei (Guvern) – Piața Revoluției (Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății) – Piața Constituției (Parlament). Sindicaliștii din sănătate amenință și cu declanșarea grevei generale la finalul lunii iunie, dacă Guvernul nu vine cu soluții la revendicările lor până la data de 15 iunie.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele „SANITAS”.

Greva japoneză se va desfăşura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările sindicaliştilor din sănătate şi asistenţă socială

Revendicările sindicaliştilor sunt:

  • deblocarea posturilor în sistemul sanitar public;
  • punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate;
  • acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
  • calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
  • calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

Practic, sindicaliştii sunt nemulţumiţi că sporurile de tură, zile nelucrătoare și de condiții de muncă sunt calculate la ”salarii din trecut” (altele decât salariile de bază), salarii care nu mai au nicio legătură cu prețurile din prezent; tariful gărzilor este calculat, de asemenea, la un ”salariu din trecut”; indemnizația de hrană stă pe loc de mai bine de 3 ani; salariile de bază, în general, nu sunt așezate/ nu au un nivel de creștere așa cum ar trebui (respectiv în varianta pe care noi am negociat-o cu Ministerul Sănătății).

Angajații din sistemul sanitar vor fi în grevă japoneză în perioada 7 iunie – 15 iunie (vor lucra cu banderole albe pe braț), urmând ca la finalul lunii iunie să declanșeze greva generală, în cazul în care Guvernul nu aplica soluțiile deja discutate pentru revendicările lor, a anunțat încă de săptămâna trecută Federația Sanitas.

De cealaltă parte, Guvernul a anunțat săptămâna trecută, după o întâlnire cu sindicaliștii, că a găsit soluții pentru principalele revendicări ale sindicaliștilor din Sănătate, însă aceștia au dat Executivului termen până la 15 iunie pentru a aplica aceste soluții, iar în caz contrar, spun că vor declanșa greva generală la finalul lunii iunie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.