VIDEO. Allen Coliban, din nou în instanță? PNL a venit cu executorul judecătoresc în Primăria Brașov

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, riscă să ajungă din nou în instanță, după ce le-a interzis consilierilor locali accesul la birourile de la etajul primăriei și implicit la specialiștii din instituție, blocându-le cartelele de intrare. Grupul consilierilor PNL s-a prezentat azi la Primăria Brașov cu un executor judecătoresc ce a constatat starea de fapt: cardurile nu pot fi folosite pentru accesul la birourile de specialitate ale Primăriei. Aleșii liberali îi dau un ultimatum primarului să le reda accesul, înainte de a merge în instanță.

„Am făcut un demers prin executor judecătoresc, a venit, a constatat legal faptul că nu mai au acces consilierii locali în primărie decât la intrarea principală pentru a merge în sala de ședințe sau la primar, lucru care nu este deloc în regulă. A fost un lucru anunțat de către domnul primar în cadrul Consiliului Director dar necomunicat către consilierii locali, care nu au primit niciun fel de dispoziție sau document din care să reiasă faptul că nu mai au acces. Ei au constatat doar pe proprie piele că nu mai pot deschide ușile din Primărie”, a spus viceprimarul Sebastian Rusu.

Ce consideră viceprimarul că înseamnă pentru brașoveni această situație, vedeți în declarația video de mai jos.

Sebastian Rusu: Este o abordare periculoasă

Viceprimarul Rusu a ținut să sublinieze că decizia primarului de a le interzice accesul la birourile de specialitate din primărie și a le limita relația cu angajații instituției este o abordare cel puțin periculoasă.

O instituție publică nu poate fi confiscată de o persoană. Această acțiune nu este doar nedemocratică, ci încalcă principiile fundamentale de transparență și integritate. Astfel de acțiuni deschid calea către practici totalitare, unde bunul plac al unei singure persoane devine norma și criteriul de administrație publică. Este o abordare periculoasă care trebuie să fie respinsă categoric și care, în mod ironic, sunt contrar opusul principiilor pe care dl Coliban le susține în mod teoretic vehement.

Consilierii reprezintă cetățenii în cadrul administrației locale și sunt aleși pentru a le servi interesele. Limitându-le accesul direct la reprezentanții Primăriei, Primarul Coliban acționează împotriva intereselor brașovenilor. Aceasta nu face decât să complice și să întârzie procesele de soluționare a problemelor cetățenilor, generând mai multă birocrație și ineficiență. Decizia de a limita accesul consilierilor la instituția publică nu respectă normele de relație instituțională, comunicare instituțională și, mai ales, normele de bun simț ale relațiilor interumane. Această decizie ar fi trebuit să fie anunțată în scris consilierilor și să fie motivată adecvat. Prin decizia de a limita accesul consilierilor în Primărie, nu numai că li s-a restrâns capacitatea de a-și îndeplini funcția de reprezentanți ai cetățenilor, dar li s-a și încălcat demnitatea funcției precum și demnitatea personală. Este esențial să ne amintim că aceștia au fost aleși de cetățeni pentru a servi interesele lor și trebuie să li se acorde respectul cuvenit în exercitarea acestui mandat indiferent de orgoliile personale ale unui primar.

Pamela Diaconu: legal, între primar și Consiliul Local nu există relație de subordonare

Avocatul Pamela Diaconu, care ocupă o funcție de consilier local al municipiului Brașov, a declarat, la rândul său, că situația nu este una care să fie în favoarea cetățeanului, întrucât situația creată va îngreuna, de acum, și mai mult o colaborare între primar, consilierii locali și specialiștii din primărie.

Potrivit Codului administrativ, între primar și Consiliul Local nu este o relație de subordonare, ci una de colaborare. În contextul în care nu ne este permis accesul la departamentele importante ale Primăriei, nu cred că se mai poate vorbi de o colaborare în adevăratul sens al cuvântului, a declarat Pamela Diaconu.

Liberalii sunt pregătiți să meargă în instanță

Azi, grupul PNL a venit în primărie cu executorul judecătoresc. După ce acesta a constatat într-un proces verbal starea de fapt, liberalii au anunțat că sunt pregătiți să meargă în instanță dacă primarul nu revine asupra deciziei.

Mingea e acum în terenul domnului primar. Dacă nu revine de bunăvoie asupra deciziei, procesul verbal prin care executorul judecătoresc a constatat starea de fapt va fi folosit în instanță, pentru că urmează să formulăm o acțiune către Tribunalul Brașov, a mai spus Pamela Diaconu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.