Copil de 7 luni, decedat din cauza rujeolei, într-un spital din Braşov

Foto: Arhiva

Un copil în vârstă de 7 luni din judeţul Braşov a decedat din cauza rujeolei. El fusese internat în urmă cu două săptămâni într-o unitate spitalicească din municipiul Braşov, fiind adus din comuna Apaţa, susţin surse oficiale.

Potrivit acestora, bebeluşul a fost internat mai întâi la Spitalul de Boli Infecţioase, pe secţia de Pediatrie, însă starea lui s-a înrăutăţit şi de acolo a fost transferat la Spitalul pentru Copii, unde ar fi şi murit în urmă cu câteva zile.

Copilul era neeligibil la vaccinarea cu ROR şi a fost în contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat nici acesta antirujeolic.

Potrivit INSP, cazul copilului din judeţul Braşov este primul deces cauzat de rujeolă de la declararea actualei epidemii, în 5 decembrie.

Conform datelor publicate de INSP, judeţul Braşov se află pe locul doi în România cu 344 de cazuri înregistrate în acest an, după judeţul Mureş – cu 628 de copii îmbolnăviţi. Potrivit datelor citate, în cele două judeţe s-au înregistrat aproape jumătate din numărul total de cazuri din România – 2.010 cazuri de rujeolă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.