Ramai la curent!

Cotidian

FOTO-VIDEO. „Casa Barac”, clădirea-monument de la Biserica „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului, reintră în circuit. Piesa de rezistenţă: singurul volum de poezii al lui Andrei Mureșanu tipărit în timpul vieții poetului

Publicat

in

„Casa Barac”, clădirea-monument istoric de secol XIX din curtea Bisericii „Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului a fost reparată la interior, păstrându-şi în totalitate aspectul originar şi se întoarce astfel, în circuit, spre vizitare. Piesa de rezistență a expoziției din Casa Barac este singurul volum de poezii al lui Andrei Mureșanu tipărit în timpul vieții poetului, a anunţat Ioan Cornea, curatorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti.

Doi ani de reparaţii la Casa Barac

Anul acesta, Muzeul Bisericii Sfântul Nicolae – Prima Școală Românească a beneficiat de o finanțare de 160.000 de lei din partea Consiliului Județean Brașov, prin două linii diferite de finanțare, dar și de suma de 500.000 lei, primită de la Municipiul Brașov. Banii au fost folosiți pentru restaurarea a aproximativ 1.000 de cărți din colecția Andrei Șaguna, prin iradierea la Institutul de Cercetare-Dezvoltare de la Măgurele, în scopul de a neutraliza toate microorganismele, dar și pentru repararea corpului principal al Casei Barac.

De asemenea, la clădire a fost reparat acoperișul, care era într-o stare de avansată de degradare, iar camerele au fost renovate complet, fiind aduse aproape de aspectul original. Prin acest proiect a fost refăcută şi podeaua originală din scândură, care, multi ani a fost acoperită cu parchet laminat și cu o mochetă.

Spatiile expoziționale în care poate fi văzut volumul de poezii al celui care a scris versurile Imnului Național (foto sus) au fost amenajate în încăperea în care era sufrageria Casei Barac. Deocamdată, celelalte camere sunt goale, însă conducerea muzeului are in plan să le amenajeze astfel încât acestea să poată găzdui expoziții sau alte activități culturale.

Casa Barac poate avea funcţiuni muzeale multiple, după reparaţii

După reparaţii, spaţiile sale pot fi utilizate cu funcţiuni multiple: amenajarea de expoziţii cu obiecte din patrimoniul Muzeului Prima Şcoală Românească, depozitarea în condiţii optime a bunurilor culturale, fie ele documente, cărţi vechi, tablouri, tapiserii sau diverse alte obiecte, respectiv utilizarea lor de către muzeografi pentru activităţi de cercetare şi valorificare a bunurilor culturale.

Ioan Corneacuratorul Muzeului Primei Şcoli Româneşti

„Pentru renovarea clădirii au fost folosite materiale tradiționale. De exemplu pentru zugrăvirea camerelor a fost utilizată o vopsea lavabilă pe bază de var”, a declarat directorul muzeului, preot dr. Sebastian Pârvu.

Pe de altă parte, reprezentanții muzeului spun că la imobil mai este nevoie de lucrări, iar greul abia acum urmează

„Mai trebuie să reparam anexa. Este un corp de clădire unde, inițial era șura. Lucrările sunt complicate, pentru că structura clădirii a fost afectată de umezeală. Și acolo avem în plan sa amenajăm spații culturale și, de ce nu, poate o cafenea micuță. Ideea noastră este amenajăm un complex muzeal în care turiștii să petreacă o jumătate de zi. Avem ce să oferim, pentru că la prima școală românească sunt volume și obiecte care fac parte din identitatea Brașovului”, a continuat preotul Pârvu.

Preot dr. Sebastian Pârvu, directorul Muzeului Prima Şcoală Românească, din Şcheii Braşovului

Casa Barac a fost construită în secolul al XIX -lea, în jurul anului 1830, iar în prezent este inclusă în lista monumentelor istorice de importanță locală. Numele ei vine de la primul locatar, protopopul Iosif Barac.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Trending