De azi se deschide Patinoarul Olimpia. Noutăţile acestui sezon: sistemul de sonorizare şi luminiţele de sărbătoare instalate deasupra gheţii. TARIFE ŞI PROGRAM

Patinatorii secţiilor de hochei şi patinaj artistic de la Clubul Sportiv Corona Braşov vor deschide azi oficial sezonul 2023 – 2024 la Patinoarul Olimpia de sub Tâmpa, printr-o demonstraţie care va avea loc de la ora 18.00.

Patinoarul va fi deschis publicului chiar din această seară, de la ora 20:00, intrarea fiind liberă la această primă serie. 

„Îi invit la Olimpia pe toţi braşovenii şi pe turişti să se bucure de cel mai frumos patinoar în aer liber din ţara noastră şi de frumuseţea acestui sport practicat într-un cadru de poveste. În acest an vom valorifica întregul sezon de iarnă 2023-2024 şi sunt convins că patinoarul nostru va fi un magnet pentru iubitorii de mişcare în aer liber şi un pol al distracţiei pentru cei mici şi cei mari, în zilele de vacanţă care se apropie cu paşi repezi”, spune Todorică-Constantin Şerban, preşedintele CJ Braşov. 

Patinoarul amplasat la baza sportivă Olimpia este ca nou, fiind achiziţionat anul trecut cu fonduri din bugetul judeţean şi a fost pregătit din timp cu cea mai bună gheaţă şi cele mai bune condiţii să-i primească pe toţi iubitorii acestui sport minunat. 

Noutăţile acestui sezon sunt sistemul de sonorizare şi luminiţele de sărbătoare instalate deasupra gheţii, care creează o atmosferă feerică. 

Peste 400 de perechi de patine cu mărimi de la 26 la 50 sunt pregătite să fie închiriate de către braşovenii şi turiştii de toate vârstele care vor să facă mişcare în aer liber, pe gheaţa de la poalele Tâmpei. 

Seriile vor începe zilnic la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00 şi vor dura câte 75 de minute. 

Important este faptul că tarifele de acces şi de închiriere a patinelor rămân aceleaşi din sezonul precedent.  (DETALII AICI)

Patinoarul va rămâne deschis până în primăvara următoare, atâta timp cât va exista interes din partea publicului şi cât condiţiile meteorologice vor fi favorabile.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.