Ramai la curent!

Prima Pagina

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vrea să apeleze la o casă de avocatură, pentru a o apăra în procesele cu fostul director. Ce sume vor fi plătite pentru asistența juridică

Publicat

in

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are în plan să contracteze o casă de avocatură pentru a o reprezenta în trei procese cu fostul director Alexandru Anghel. În două dintre cauze, reclamant este Alexandru Anghel, care a chemat regia în judecată după ce a fost concediat de Consiliul de Administrație al regiei în 9 noiembrie 2023. În cel de-al treilea proces, are calitatea Anghel de reclamat, regia deschizând acțiunea în atragerea răspunderii civile, prin care urmează să fie stabilit prejudiciul provocat de fostul director în perioada în care a condus Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (prejudicierea regiei a fost temeiul care a stat la baza deciziei Consiliului de Administrație).

Pentru toate cele trei procese, regia vrea să apeleze la avocatul Anca Dobaș-Gongea, iar pentru a putea semna contractul va trebui să obțină acordul administrației județene brașovene, un proiect de hotărâre a Consiliului Județean Brașov privind contractarea serviciilor juridice urmând să fie supusă aprobării în ședința de plen din 29 februarie. Conform actului normativ, suma totală ce urmează a fi plătită de regie casei de avocatură se ridică la 130.000 lei.

Regia a motivat decizia de a apela la o casă de avocatură prin faptul că „litigiile au un grad ridicat de complexitate”, acestea vizând atragerea răspunderii civile. constatarea nulității şi plângere împotriva rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerţului şi se poartă în contradictoriu cu fostul director al regiei.

„Adoptarea actului administrativ este necesară pentru a asigura apărarea eficientă a intereselor regiei în aceste cauze și este justificată prin faptul că regia are un singur consilier juridic care un grad mare de încărcare cu activitatea curentă a regiei iar cauzele prezintă un grad ridicat de complexitate. necesitând timp de studiu şi pregătire a apărărilor, fiind justificată achiziționarea unor servicii juridice prin care un avocat să gestioneze reprezentarea regiei în fața instanțelor de judecată”, au precizat reprezentanții Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov.

Ce onorarii vor fi plătite pentru cele trei cauze:

  • Pentru dosarul 6/62/2024 aflat pe rolul Tribunalului Braşov onorariul avocaţial este de 10.000 lei (asistenţă juridică şi reprezentare fond) şi 5.000 lei (asistenţă juridică şi reprezentare apel), totalizând astfel suma de 15.000 lei; plata onorariului se va face în baza facturilor emise. În acest proces, reclamant este Alexandru Anghel.
  • Pentru dosarul 5110/62/2023 aflat pe rolul Tribunalului Braşov onorariul avocaţial este de 20.000 lei (asistenţă juridică şi reprezentare fond) şi 10.000 lei (asistență juridică şi reprezentare recurs), totalizând astfel suma de 30.000 lei; plata onorariului se va face în baza facturilor emise. În acest proces, reclamant este Alexandru Anghel.
  • Pentru dosarul 5397/62/2023 aflat pe rolul Tribunalului Braşov onorariul avocaţial este de 65.000 lei (asistenţă juridică și reprezentare fond) şi 20.000 lei (asistenţă juridică şi reprezentare apel), totalizând astfel suma de 85.000 lei. În ceea ce priveşte acest onorariu, acesta va fi plătit în 3 rate, după cum urmează: 5.000 lei la, în baza facturii emise; 50.000 lei în perioada ianuarie-februarie 2025, în baza facturii emise; 30.000 lei în perioada ianuarie-februarie 2026, în baza facturii emise. În acest proces, reclamant este Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Femeile din PSD și-au ales noile structuri de conducere. Noii lideri sunt… vechii lideri, dar fără fosta președintă Camelia Bertea

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales noua conducere. Ioana Adriana Henegar a obținut un nou mandat la nivel municipal, iar deputatul Ariana Bucur a fost aleasă președinte al organizației județene.

Publicat

in

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales, la data de 12 iunie 2026, noile echipe de conducere în cadrul Conferinței de alegeri, în cadrul unui eveniment la care au participat membre ale organizației, reprezentanți ai PSD Brașov și lideri ai structurilor social-democrate din municipiu și județ.

OFSD Municipiul Brașov, tot sub coordonarea Ioanei Henegar

În urma votului exprimat, Ioana Adriana Henegar, consilier local la Brașov, a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Municipiul Brașov. Biroul Permanent Municipal al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ioana Adriana Henegar, în calitate de președinte, funcția de prim-vicepreședinte este ocupată de Raluca-Cristina Dan, iar funcția de secretar de Andreea-Gabriela Suciu.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Elena-Loredana Pleșcan, Ștefania-Florentina Simon, Nicoleta-Claudia Ilie, Margareta Szekely și Corina-Maria Preda.

Membre ale Biroului Permanent Municipal sunt Antonia Richea, Paula-Bianca Drăgoi, Diana Chioșa, Elena Varză-Drăghici, Lavinia Fătu, Valentina Tănase, Ioana Matei, Geanina Climescu și Laura Ghibea.

OFSD județul Brașov va fi condus de Ariana Bucur

De asemenea, în cadrul reuniunii de vineri, Ariana Bucur, deputat, a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Județul Brașov.

La nivel județean, Biroul Permanent Județean al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ariana Bucur, în calitate de președinte.

Funcțiile de prim-vicepreședinte sunt ocupate de Alexandra Ioana Crivineanu și Ioana Adriana Henegar.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Nicoleta Ilie, Laura Ghibea, Corina Preda, Paula Drăgoi, Geanina Climescu, Alina Iftene, Ștefania Simon, Laura Bratosin, Aurora Divile, Adriana Mihalache, Luminița Radu, Nicoleta Voicescu, Liliana Vlad, Gabriela Pelei, Raluca Bucșa, Alexandra Poparad, Oana Marcu, Luminița Vlaicu, Nicoleta Moldovan, Loredana Moldovan, Larisia Găitan, Tatiana Radu și Galina Secrieru.

Funcția de secretar executiv al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brașov este ocupată de Alexandra Maria Chivu.

Camelia Bertea nu se mai regăsește în Biroul Politic Județean

De remarcat este că, potrivit comunicatului de presă transmis de PSD după alegerile din OFSD la nivelul județului Brașov, în niciuna dintre structurile de conducere nu se regăsește Camelia Bertea.

În urmă cu doi ani, primarul orașului Victoria a făcut pasul dinspre USR Brașov, înscriindu-se în PSD Brașov cu puțin înainte de alegerile locale. Ulterior, în iulie 2024, Camelia Bertea prelua funcția de președinte al OFSD Județul Brașov, într-o structură de conducere în care în funcțiile de prim-vicepreședinți a fost alese, ca și acum, Alexandra Crivineanu și Ioana Henegar.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Cotidian

Râșnovul nu va mai avea păcănele în câteva luni. Operatorii au început să scoată aparatele din funcțiune

Publicat

in

Operatorii din domeniul jocurilor de noroc din Râșnov au început să scoată din funcține aparatele din oraș. Astfel, potrivit primarului orașului Râșnov, Horia Motrescu, din 80 de aparate existente în luna februarie – când au început demersurile privind interzicerea jocurilor de noroc în localitate – 26 au fost scoase din uz.

„De la 80 de aparate existente în luna februarie, am ajuns la 54 în prezent. Retragerea lor continuă etapizat: o parte deja au fost scoase din exploatare, iar restul vor dispărea complet până la final de noiembrie”, a precizat Horia Motrescu.

Proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în oraș a fost anunțat de autoritățile locale în luna februarie și a fost aprobat de Consiliu Local Râșnov după ce proiectul a trecut prin etapa transparenței decizionale.

Hotărâre a fost aprobată după ce Guvernul României a adoptat o ordonanţă ce le primăriilor posibilitatea de a  aproba sau de a interzice desfăşurarea jocurilor de noroc, pentru că operatorii vor fi obligaţi să obţină de la autoritățile locale o autorizaţie anuală de funcţionare.

Citește mai departe

Trending