Bistro La Strada din Brașov a luat foc, la câteva zile după ce a anunțat că se închide temporar

Restaurantul La Strada Bistronomie de pe str. 13 Decembrie a ars noaptea trecută. Incendiul s-a produs la doar câteva zile după ce pe pagina de Facebook, reprezentanții locației au anunțat că vor lua o pauză.

Incendiul a fost anunțat la puțin timp după ora 0.00. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Pompierii au avut nevoie de aproximativ jumătate de oră pentru a lichida flăcările.

(Foto: FB Anca Sigmirean)

Când echipajele au ajuns la fata locului, incendiul se manifesta cu flăcări la acoperișul restaurantului si exista pericol de extindere si la alte construcții situate în apropiere. S-a intervenit pentru lichidarea incendiului și pentru a evita extinderea la imobilele din jur.

În urma incendiului s-a constatat că a ars acoperișul restaurantului pe o suprafață de aproximativ 80 mp, elemente de mobilier si electrocasnice. Nu au existat victime.

Incindentul vine la zece zile după ce La Strada Bistronomie își anunțase închiderea temporară, printr-un mesaj pe pagina oficială de Facebook:

„Luăm o pauză.
Respirăm puțin, ne facem planuri, ne regăsim, iar de-a lungul acestui parcurs, bistro-ul va rămâne închis.
Vă mulțumim, oaspeți dragi, pentru fiecare vizită de până acum, și pentru înțelegere.”

1 Trackback / Pingback

  1. Bistro La Strada din Brașov a luat foc, la câteva zile după ce a anunțat că se închide temporar - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.