Zi neagră pentru primarul Brașovului, Allen Coliban. A primit două sentințe defavorabile din partea instanțelorbde judecată

6 martie 2024 a fost o zi neagră pentru primarul Brașovului, Allen Coliban, care a primit două sentințe defavorabile, una într-un litigiu în care este implicată municipalitatea, iar cealaltă într-un „război personal” cu subprefectul Lucian Pătrașcu (PSD), consilierul local Marius Potea (PSD) și doi jurnaliști.

Mai exact, printr-o decizie din 6 martie, Curtea de Apel a respins cererea Primăriei Brașov, care a solicitat anularea unei sentințe a Curții de Apel Brașov (instanță care a menținut decizia Tribunalului Brașov, ce a fusese favorabilă Curții de Conturi). Decizia este definitivă.
Prin aceste procese, Primăria Brașov a sperat să obțină măsurile dispuse de Curtea de Conturi în cazul FC Brașov, care, în urma auditului, a constatat „nerespectarea prevederilor legale cu privire la aprobarea finanțării din bugetul local a Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, la care Municipiul Brașov, alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov este asociat, cu suma de 3.500.000 lei”.


Primăria Brașov, prin purtătorul de cuvânt al instituției, Sorin Toarcea, a declarat că „vom respecta hotărârea pronunțată și așteptăm motivarea acesteia. În funcție și de motivare, urmează să analizăm care sunt pașii următori”.

Lucian Pătrașcu: „Adevărul a ieșit la suprafață”

Tot în 6 martie, Judecătoria Brașov a respins acțiunea deschisă primarul Brașovului, Allen Coliban, împotriva subprefectului Lucian Pătrașcu (PSD), consilierului local Marius Potea (PSD) și împotriva a doi jurnaliști. Prin această acțiune, Allen Coliban a solicitat instanței să le interzică celor patru „să mai publice materiale defăimătoare, mincinoase şi calomnioase”.

„Pentru că am preluat din presă aceste dezvăluiri care parțial se dovedesc a fi adevărate și am comunicat public solicitând USR să-l dea afară pe Allen Coliban, acesta m-a acționat în instanță, solicitându-mi plata de daune interese în sumă de 100.000 de lei. Și atunci, în momentul în care m-ai chemat în instanță, și acum, când justiția mi-a dat dreptate, știai care e adevărul. Adevăr pe care ai încercat să-l ascunzi. Adevăr ce are legătură cu incompetența și iresponsabilitatea de care dai zilnic dovadă. Ai preferat să ascunzi lucrurile petrecute în mandatul tău și descoperite de Camera de Conturi, să mă faci mincinos și să mă chemi în judecată. Dar adevărul a ieșit la suprafață”, i-a transmis Lucian Pătrașcu primarului.

Decizia Judecătorie Brașov nu este definitivă.

1 Trackback / Pingback

  1. Zi neagră pentru primarul Brașovului, Allen Coliban. A primit două sentințe defavorabile din partea instanțelorbde judecată - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.