Primăria Brașov caută o firmă care să închidă depozitul neconform de deșeuri menajere Timiș-Triaj. Pentru întârzierea lucrărilor, Brașovul ar putea fi amendat

Primăria Brașov a lansat miercuri licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de închidere și transformare a fostului depozit de deșeuri menajere Timiș – Triaj din Brașov în zonă de agrement. Valoarea proiectului este estimată la 38.061.001 lei (cu TVA inclus), iar ofertele din partea firmelor interesate sunt așteptate până în 16 mai 2024.

Conform proiectului, la fostul depozit de deșeuri menajere se vor face lucrări de reconfigurare a corpului depozitului și de impermeabilizare acestuia (astfel încât în el să nu pătrundă apa de ploaie). De asemenea, depozitul va fi acoperit cu mai multe straturi de pământ (ultimul fiind sol vegetal), însămânțarea cu gazon și plantarea de arbuști. Ulterior, va fi amenajată și zona de agrement.

Lucrările de închidere a depozitului ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, însă proiectul a fost întârziat, după ce actuala conducere a Primăriei Brașov a refuzat inițial realizeze acest proiect. După doi ani de încăpățânare, în care a spus că finanțarea lucrărilor trebuie asigurată de proprietarul depozitului ecologic de la Săcele (Vezi detalii AICI), primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat că va prelua proiectul. În schimb, el a chemat în judecată firma Fin Eco, solicitând instanței să oblige compania amintită să plătească lucrările, proces care a fost pierdut în primă instanță de Primăria Brașov.

Ordonanța pentru amendarea Brașovului, în curs de avizare

Reamintim că fostul depozit de deșeuri menajere este pe lista celor pentru care, în 14 decembrie 2023, Curtea  de Justiție a Uniunii Europene a condamnat România cu o amendă de 1,5 milioane de euro și penalității zilnice de 600 de euro (pentru întârzierea închiderii depozitelor de deșeuri neconforme).

Conform deciziei instanței europene, amenda trebuie plătită de Statul Român, însă ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat la începutul acestei luni că se lucrează la o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care valoarea amenzii să fie recuperată de la autoritățile responsabile (în cazul depozitului Timiș – Triaj fiind vorba de Primăria Brașov).  

„Acum obţinem avizele necesare de ministere, pentru a putea intra în şedinţa de guvern cu actul normativ”, a anunțat ministrul Fechet.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.