Ramai la curent!

Prima Pagina

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Brașov – Făgăraș a fost predat Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Pentru realizarea documentației a fost nevoie de mai mult de patru ani

Publicat

in

După mai bine de patru ani de la semnarea contractului de consultanță în valoare de 18,17 milioane de lei, Asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik a reușit să finalizeze Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Făgăraș – Brașov. Potrivit economica.net, documentația a fost predată Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la finalul lunii decembrie a anului trecut.

Dosarul depus de proiectant va fi supus avizării comisiilor din cadrul CNAIR, apoi Studiul de fezabilitate va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern. Abia după emiterea acestui act normativ va putea fi lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Lucrările vor dura 36 de luni

Autostrada Făgăraș–Brașov va avea o lungime de circa 50 de kilometri și este inclusă în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021–2030. Durata estimată a lucrărilor este de 36 de luni, timp în care se estimează că pe șantierul drumului vor lucra peste 1000 de oameni.

Drumul de mare viteză, cu două benzi pe sens, va traversa teritoriile administrative ale municipiului Codlea și ale comunelor Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra.

Autostrada Brașov – Făgăraș este proiectată să contribuie la dezvoltarea unui coridor rutier complet între București și vestul Europei, în combinație cu tronsonul Sibiu – Făgăraș și Ploiești – Brașov, facilitând circulația între orașele mari și aliniindu-se standardelor europene de transport și conectivitate.

Conform Raportului privind Impactul asupra Mediului (RIM), depus în luna octombrie a anului trecut la Direcția Județeană de Mediu Brașov, valoarea investiției este estimată la 10,22 miliarde lei fără TVA, dintre care peste 192 milioane lei reprezintă cheltuielile destinate lucrărilor de protecție a mediului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Cotidian

Cultura independentă din Brașov, finanțată și în acest an de la bugetul local. Primăria Brașov reclamă probleme cu vechea procedură

Publicat

in

eveniment cultural piata sfatului brasov

Proiectele culturale independente vor beneficia și în acest an de finanțare de la bugetul local. Promisiunea a fost făcută de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de ieri.

Astfel, edilul a precizat că pentru aceste proiecte este alocată suma de 4,8 milioane de lei, la capitolul bugetar „Alte acțiuni culturale”. De asemenea, el a promis că în ședința de plen din luna mai se va prezenta propunerea de modificare a statutului Centrului Cultural Apollonia, astfel încât această instituție să devină, asemenea altor centre culturale din țară – de exemplu, Timișoara sau București –  instituție de finanțare a proiectelor culturale.

„O să rezolvăm și problemele de gestionare a acestor fonduri în următoarea perioadă. Avem de modificat regulamente, avem de modificat anumite ghiduri”, a declarat primarul.

Procese între primărie și operatori culturali

Totodată, primarul Brașovului a precizat că anii anteriori au fost probleme cu finanțarea proiectelor culturale.

„Avem, în momentul de față, situația în felul următor: s-a folosit un ghid și un regulament pe care s-au dat 85% avansuri; nu cred că este o situație firească să mergi cu 85%, să dai banii în avans, și când vii cu deconturile, să nu justifici banii. Acum suntem în instanță cu foarte mulți care nu justifică cu dovezi cum au cheltuit banii, și am găsit situații în care banii i-au luat unii în contul lor personal, am găsit situații în care cei care au primit banii nu au plătit drepturile de autor și ne-am trezit cu executori să plătim noi aceste lucruri, și nu este firesc. Aceste lucruri trebuie să fie totuși gestionate altfel și vom crea reguli noi, regulamente noi și vom stabili cum se vor întâmpla lucrurile astea și care este gradul de cofinanțare, pentru că să acoperim noi toate cheltuielile este exclus”, a explicat primarul.

Anii anteriori, de la bugetul local al municipiului Brașov au fost finanțate proiecte culturale ale unor ONG-uri, dar și ale unor instituții de cultură ce nu erau în subordinea municipalității brașovene.

Citește mai departe

Cotidian

Premieră în România: Prima plată realizată pentru un client, de un agent AI

Mastercard și BCR au realizat prima tranzacție din România efectuată de un agent AI, deschizând drumul către comerțul digital automatizat și securizat.

Publicat

in

O premieră tehnologică marchează piața plăților digitale din România: Mastercard și BCR au realizat prima tranzacție efectuată de un agent bazat pe inteligență artificială, pentru un client. Această premieră arată cum agenții AI pot finaliza achiziții în numele consumatorilor, într-un mod sigur, cu acordul explicit al consumatorului și complet verificabil.

Tranzacția a fost realizată cu ajutorul soluției Mastercard Agent Pay și a presupus ca un agent AI să cumpere, în numele unui client BCR, o experiență de pe platforma Priceless.com. Întregul proces a fost gestionat prin PayOS, o platformă special dezvoltată pentru comerțul digital asistat de inteligență artificială. Sistemul a fost construit astfel încât să respecte reguli stricte de securitate: datele sensibile au fost protejate prin tokeni digitali, iar identitatea utilizatorului a fost verificată pe tot parcursul tranzacției. În plus, acordul clientului a fost necesar și validat înainte de finalizarea plății.

„Inteligența artificială poate simplifica modul în care oamenii își gestionează cumpărăturile, însă încrederea și securitatea trebuie să rămână pe primul loc. Cu Agent Pay, ne asigurăm că fiecare tranzacție inițiată de un agent AI este transparentă, verificabilă și, cel mai important, rămâne sub controlul utilizatorului, în timp ce emitenții au vizibilitate deplină asupra fluxului. Colaborarea cu parteneri precum BCR ne ajută să aplicăm insight-urile obținute pentru a îmbunătăți continuu infrastructura și pentru a pregăti adoptarea la scară largă pentru întregul ecosistem”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația.

La rândul său, Dana Dima, Vice-Președinte Executiv Retail & Private Banking BCR, a subliniat importanța momentului, apreciind că acesta este începutul unei noi etape în folosirea inteligenței artificiale în banking:

Comerțul prin utilizarea unui agent AI reprezintă o evoluție importantă în modul în care clienții vor interacționa cu serviciile digitale. Pe măsură ce tranzacțiile devin tot mai autonome, este esențial ca acestea să rămână sigure, transparente și controlate de client. Ne bucurăm că, împreună cu partenerul nostru Mastercard, am reușit să deschidem în premieră în România o nouă etapă a soluțiilor inteligente de plată”, a transmis Dana Dima, Vice-Președinte Executiv Retail & Private Banking BCR, într-un comunicat de presă.

Inițiatorii proiectului subliniază că noua tehnologie permite agenților AI să efectueze achiziții în numele utilizatorilor, însă doar în condiții de transparență totală și cu validare explicită. Mai exact, confirmarea plății este securizată prin Mastercard Payment Passkeys, asigurând că tranzacțiile rămân transparente, autentificate și sub controlul consumatorului.

Reprezentanții Mastercard anunță că vor continua extinderea acestor soluții în Europa, în mai multe industrii, pe măsură ce comerțul digital devine tot mai automatizat.

Citește mai departe

Trending