Ramai la curent!

Politica

Căncescu susține că SRI și DNA Brașov i-au șantajat pe unii colaboratorii ai săi pentru a-l spiona: „Dosarele DNA din perioada 2014 – 2015 conțin numeroase abuzuri“

Publicat

in

Fostul președinte al Consiliului Județean și lider al PNL Brașov, Aristotel Căncescu, cere să fie audiat de comisia parlamentară de control al Serviciului Român de Informații.Într-o scrisoare publică destinată lui parlamentarului CLaudiu Iulian Manda, șef al Comisiei pentru Controlul SRI, Căncescu face referire la unul dintre dosarele în care este inculpat și în care apar înregistrări pe care le considră utile în apărarea sa.

Iată textul scrisorii sale publice: 

 În atenția domnului președinte, Manda Iulian, 

Subsemnatul, Căncescu Aristotel – Adrian, fost președinte al Consiliului Județean Brașov timp de 4 mandate, între anii 2000 – 2016, inculpat în dosarul făcut de DNA Brașov 1751/62/2015, vă rog să analizați activitatea SRI Brașov care, în colaborare cu DNA Brașov (lucru ce rezultă din comunicatele commune SRI – DNA, date de-a lungul timpului), a întocmit mai multe dosare, atât mie, cât și altor persoane – implicate politic în perioada 2014 – 2017. 
DNA Brașov este o unitate de „elită” a acestei instituții la nivel național, care, alături de direcția din Ploiești, a fost tot timpul lăudată de conducerea centrală. 
Dosarele DNA din perioada 2014 – 2015 conțin numeroase abuzuri – documente lipsă, înregistrări lipsă (înregistrări care prin decizia instanței trebuiau să-mi fie puse la dispoziție), transcrieri cu omisiuni sau falsuri grosolane, interpretări abuzive ale legislației. 
Domnule președinte, vă rog să faceți demersurile necesare la SRI pentru soluționarea urgentă a deciziei Tribunalului Brașov de a-mi fi puse la dispoziție toate înregistrările efectuate de această instituție, în anul 2014, având în vedere că DNA Brașov ascunde numeroase înregistrări, unele foarte importante în apărarea mea în justiție. 
Vă rog să clarificați natura activităților din echipele mixte DNA Brașov – SRI Brașov în dosare și implicarea conducerii SRI Brașov (șef DJI și locțiitor). 
Vă rog să dispuneți verificări complete în aceste dosare privind natura relațiilor procurorilor DNA Brașov – SRI Brașov privind: 
– obstrucționarea justiției; 
– tăinure; 
– abuz în serviciu; 
– represiune nedreaptă; 
– folosirea ilegală de înregistrări făcute de persoane neautorizate cu telefonul mobil și folosirea lor, fără verificări prealabile, în instanță; 
– folosirea de SRI a unor „colaboratori” din cadrul CJ Brașov – șantajabili datorită unor infracțiuni comise; 
– interpretarea abuzivă a legislației; 
– urmărirea unor personalități politice (în principal a lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului). 
Domnule președinte, în cei 15 ani în care am condus administrația județului Brașov, cu toate că legea prevedea informarea mea în chestiuni ce priveau activitatea Consiliului Județean, informațiile primite au fost nesemnificative, unele chiar puerile, informațiile pe care le aveam din presă fiind, în majoritatea cazurilor, mai complete. 
Actuala conducere SRI Brașov s-a remarcat mai mult prin implicarea în dosare făcute mie, primarului din Brașov și mai puțin printr-o muncă de prevenție. 
Domnule președinte, solicit să fiu invitat la comisia pe care o conduceți unde pot aduce detalii suplimentare. 
Cu stimă, 
Căncescu Aristotel – Adrian” 

 

La începutul acestui an, pe rolul instanțelor sunt cinci dosare penale în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov are statut de inculpat. În dosarele lui Căncescu apar foști sau actuali angajați ai CJ printre care Emil Cirică (foșt șef al Direcției Tehnice), Radu Ispas (fost manager public),  Viorel Costea, Mircea Popa, Ioan Boțoman.

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Politica

Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez…”

Publicat

in

Aflat la Brașov într-un tur de forță pentru întâlnirea cu liderii social-democrați din regiunea Centru, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că unul dintre lucrurile pe care și le reproșează personal în relația tensionată de acum cu Guvernul și cu premierul este faptul că nu a anticipat suficient de bine modul în care Ilie Bolojan și actualul Executiv aveau să gestioneze problemele economice și impactul acestora asupra populației.

Liderul social-democrat a făcut la Brașov o serie de declarații critice la adresa actualei guvernări, dar a vorbit și despre propriile „erori de evaluare” în relația politică și administrativă cu premierul Ilie Bolojan.

Grindeanu: „Nu am intuit foarte bine lipsa acestuia de cunoștințe economice”

Sorin Grindeanu a spus deschis că regretă faptul că nu a evaluat corect, încă de la început, capacitatea lui Ilie Bolojan de a gestiona teme economice sensibile.

„Nu am intuit foarte bine această lipsă de cunoștințe economice ale lui Ilie Bolojan. Dacă aș fi știut, probabil că altfel am fi discutat atunci. Nu am intuit nici că acea lipsă de empatie pe care o știm cu toții, va avea efecte în viața de zi cu zi a românilor. Aceste lucruri mi le reproșez personal. Era de datoria mea să anticipez aceste lucruri. Nu am făcut-o”, a declarat Sorin Grindeanu.

Declarația este una dintre cele mai directe formulate până acum de liderul PSD la adresa actualului șef al Guvernului.

PSD vrea să vină cu propuneri economice după discuțiile de la Brașov

În același context, Grindeanu a precizat că, în timpul vizitei la Brașov, a discutat și cu mai mulți antreprenori locali, care i-au prezentat o serie de măsuri pe care le consideră utile pentru mediul economic. Potrivit liderului social-democrat, o parte dintre aceste propuneri ar putea fi preluate de PSD și transformate în inițiative legislative sau acte normative.

Grindeanu: PSD nu vrea funcția de premier mai devreme

În final, Sorin Grindeanu a ținut să sublinieze că PSD nu urmărește să forțeze preluarea funcției de prim-ministru înainte de termenul prevăzut în protocolul politic semnat cu PNL, USR și UDMR.

Potrivit acestuia, obiectivul social-democraților nu este schimbarea premierului înainte de termen, ci corectarea direcției economice și îmbunătățirea situației din România.

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu la Brașov pot fi interpretate și ca un semnal politic important în interiorul coaliției, în contextul în care tensiunile dintre partenerii de guvernare au devenit tot mai vizibile în ultima perioadă.

Citește mai departe

Politica

Social-democrații din Regiunea Centru, consultați la Brașov, de conducerea centrală a PSD. Sorin Grindeanu. „Am făcut o autoevaluare și o evaluare a Guvernului. În 20 aprilie, prin vot, va fi stabilită calea pe care o urmăm”

Publicat

in

Organizația Județeană PSD Brașov a găzduit o întâlnire regională de lucru a Partidului Social Democrat, parte a unui amplu proces de consultare internă pe care conducerea partidului îl desfășoară în aceste zile în toate regiunile țării. La reuniunea organizată la Brașov au participat reprezentanți ai conducerii naționale a Partidului Social Democrat, miniștri social-democrați și lideri politici și administrativi din regiune, într-un moment important de consultare și poziționare politică pentru perioada următoare.

La evenimentul de la Brașov au fost prezenți Sorin Grindeanu- președintele Partidului Social Democrat și președinte al Camerei Deputaților, Claudiu Manda – secretar general al PSD și europarlamentar, Marius Alexandru Dunca- vicepreședinte PSD și președinte al Organizației Județene PSD Brașov, Marian Neacșu- viceprim-ministru, Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Victor Negrescu- prim-vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Parlamentului European, precum și Ionuț Pucheanu – prim-vicepreședinte al PSD, primar al municipiului Galați.

Alături de aceștia, la consultările regionale au participat și reprezentanți ai Birourilor Permanente Județene din organizațiile PSD Brașov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureș și Alba.
În cadrul reuniunii regionale de la Brașov, social-democrații au discutat deschis și aplicat despre cele trei scenarii aflate în analiza partidului pentru perioada următoare: continuarea actualei formule de guvernare, reconfigurarea coaliției guvernamentale într-o formulă mai funcțională sau asumarea unei poziționări în opoziție.

Mesajul transmis la Brașov: Oamenii nu mai acceptă măsuri care le afectează viața de zi cu zi

Analiza a pornit de la realitatea resimțită tot mai puternic în societate și de la nevoia ca orice formulă politică viitoare să fie una capabilă să ofere echilibru, predictibilitate și măsuri concrete pentru cetățeni și economie.

De altfel, Marius Alexandru Dunca, vicepreședinte PSD și președinte al Organizației Județene PSD Brașov, a declarat:

„Această întâlnire regională a fost necesară pentru că trăim o perioadă în care nemulțumirea oamenilor nu mai poate fi ignorată și nici tratată ca zgomot de fond”.

Totodată, liderul social-democrat a arătat că presiunea economică este resimțită tot mai clar atât de populație, cât și de administrațiile locale și de mediul economic.

„Românii resimt direct scumpirile, lipsa de predictibilitate și presiunea economică tot mai mare. Administrațiile locale resimt blocajele și întârzierile. Mediul de afaceri transmite semnale serioase de îngrijorare. Iar în multe comunități, oamenii simt tot mai clar că nivelul lor de trai este pus sub presiune”, a adăugat Marius Dunca.

În opinia sa, mesajul venit din organizațiile PSD din Regiunea Centru este unul foarte clar și nu mai poate fi ignorat.

„Oamenii nu mai acceptă măsuri care le afectează viața de zi cu zi, decizii luate fără perspectivă și fără o preocupare reală pentru ceea ce trăiesc familiile, antreprenorii, fermierii și administrațiile locale”, a mai transmis președintele PSD Brașov.

Marius Dunca a subliniat, de asemenea, că PSD are obligația de a rămâne partidul care apără interesele cetățenilor și echilibrul social: „PSD are obligația să spună lucrurilor pe nume și să rămână partidul care apără echilibrul social, investițiile, dezvoltarea locală și puterea de cumpărare a românilor”.

Președintele PSD: Stabilitatea nu poate însemna stagnare

La rândul său, Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a subliniat că aceste reuniuni regionale reprezintă un demers important pentru consolidarea unei viziuni politice coerente și conectate la nevoile reale ale societății.

„Atunci când aproape 80% dintre cetățeni consideră că România merge într-o direcție greșită, vorbim despre un semnal extrem de serios, care nu poate fi ignorat fără o gravă lipsă de responsabilitate”, a declarat Grindeanu.

Acesta a arătat că România traversează deja o perioadă economică dificilă, resimțită direct de populație și de mediul economic. De asemenea, el a menționat că invocarea stabilității politice nu este un argument în momentul în care economia este într-o continuă scădere.

„Stabilitatea nu poate însemna stagnare. Stabilitatea este bună când aduce bunăstare. Nu putem accepta o recesiune care apasă tot mai greu pe economie și pe viața de zi cu zi a oamenilor. În Bulgaria nu a fost stabilitate politică în ultimii ani, dar are un raiting de țară mai bun decât al României”, a adăugat președintele PSD.

Orice scenariu este posibil

Referindu-se la consultările interne, Sorin Grindeanu a precizat că partidul analizează toate opțiunile politice.

„PSD a analizat cele trei scenarii posibile: continuarea actualei formule de guvernare, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție”, a declarat Grindeanu, care a menționat, însă, că nu ia în calcul o colaborare cu partidele extremiste.

În opinia sa, mesajul din teritoriu este clar: actuala direcție trebuie corectată.

„Lucrurile nu mai pot continua în aceeași manieră. Este nevoie de o schimbare de direcție, cu accent pe protejarea cetățeanului, susținerea economiei și echilibru social”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

Acesta a subliniat că PSD își va decide parcursul în mod democratic, în funcție de interesul public:

„Vom lua o decizie responsabilă, cu gândul la oameni și la viitorul României. Schimbarea de direcție este necesară”.

Citește mai departe

Trending