Ramai la curent!

Sănătate

FOTO. Voluntarii renovează un etaj din Spitalul Tractorul. În noile spații va funcționa Secția de Urologie

Publicat

in

Etajul al doilea din aripa veche a Staționarului Tractorul, care face parte din Secția Urologie a Spitaluli Clinic Județean de Urgență Brașov va fi renovat complet prin munca unor voluntari, angajați ai unei firme private din Brașov.

O echipă de voluntari ai companiei brașovene Kasper Development au început șantierul în urmă cu o lună și reabilitează saloanele, grupurile sanitare și holul, în cadrul unei acțiuni de sponsorizare.

„Am căutat un spațiu medical cât mai degradat pe care să-l reparăm și să-l modernizăm și ne-a fost indicat Staționarul Tractorul (parte a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, n.n). Ne-am propus să terminăm lucrările în decurs de șase săptămâni și am încredere că până la finele lunii noiembrie vom reuși să punem la dispoziția Spitalului Județean un etaj modern, în conformitate cu cerințele actuale ceea ce privește asigurarea unui act medical de calitate. Practic, împreună cu colegii mei desfășurăm aici o acțiune de voluntariat, dar și de team building, ceea ce ne consolidează spiritul de echipă, ne face să ne redescoperim reciproc și să colaborăm mai eficient”, a spus Daniela Kasper, inițiatorul acțiunii. 

Pentru reabilitarea acestei aripi a spitalului și-au adus contribuția 110 voluntari, acțiunea fiind sprijinită și de alte companii private, respectiv Kronstadt Capital, RMT, Solid Home și AVG Instal. Echipele de voluntari constituite din fete și băieti au fost coordonate de ingineri în construcții, care au urmărit desfășurarea mai multor activități, respectiv: 

– desfacere tencuieli 700 mp, decopertare gresie 80 mp, faianță 260 mp; 
– desfacere tâmplărie din lemn (92 mp), 48 mp uși, 32 mp ferestre, 13 mp supralumini;
– înlocuire tâmplărie din lemn cu tâmplărie PVC;
– zidire pereți suplimentari;
– turnare 300 mp de șapă autonivelantă; 
– execuție 920 mp de glet și zugrăveli;
– aplicare covor PVC 300 mp;
– aplicare 200 mp de tapet PVC.

„În această perioadă se desfășoară lucrări ample la staționarul central al Spitalului Clinic Județean de Urgență, pentru reabilitarea și modernizarea corpului B. Iată că, beneficiind de sprijinul mediului privat, reușim să mai modernizăm un etaj de spital. Este o inițiativă extraordinară, care vine în întâmpinarea necesităților pe care le avem în domeniul îmbunătățirii infrastructurii de sănătate din județul Brașov. Din păcate, la Staționarul Tractorul nu am avut cum să facem investiții din bugetul propriu și nici să accesăm fonduri europene, dat fiind faptul că nu deținem dreptul de proprietate asupra imobilului. Cu atât mai mult apreciem acest ajutor aproape nesperat pe care firma Kasper Development ni-l acordă, acest exemplu de solidaritate socială din partea mediului de afaceri brașovean”, a spus președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, după ce a vizitat șantierul.

Voluntarii renovează la Staționarul Tractorul un salon cu 6 paturi pentru bolnavii de la secția Urologie, un cabinet doctor, o  sală de radiologie, un grup sanitar la secția Urologie, un grup sanitar la secția Chirurgie, un duș, o magazie, două spații pentru studenții aflați în practică, un oficiu de alimente, două cabinete asistente și holurile. Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Călin Cobelschi, după ce aceste lucrări se vor finaliza, din bugetul spitalului se va face moderniarea cu mobilier și aparatură a spațiilor modernizate. 

Intervențiile de reabilitare a etajului de la Tractorul sunt estimate la 55.000 de euro. 

Investitii

60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă. Cum vor fi selectate cabinetele

Zeci de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente moderne, printr-un program național al Organizației Salvați Copiii. Inițiativa vine în contextul unor statistici alarmante privind accesul la servicii medicale în zonele defavorizate

Publicat

in

Un nou val de investiții în sănătatea din mediul rural ar putea schimba radical accesul la servicii medicale pentru mii de familii din România. Aproximativ 60 de cabinete de medicină de familie din zone defavorizate vor fi dotate cu echipamente moderne, în cadrul unei inițiative derulate de Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, cu o finanțare de 1 milion de euro.

Programul „Primul pas spre sănătate”, ajuns la a patra ediție, vizează în special comunitățile unde accesul la medici și aparatură este limitat sau inexistent. Cabinetele selectate vor primi echipamente esențiale, care pot face diferența în monitorizarea sarcinilor și îngrijirea copiilor – ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, holter tensiune arterială, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, instrumentar medical.

Toate aceste echipamente vor ajunge prin concurs deschis în cele 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural, care vor fi selectate. Înscrierile se pot face în perioada 15 aprilie – 15 mai 2026. Criteriile de selecție pot fi consultate AICI.

Inițiativa are ca miză principală reducerea mortalității infantile, o problemă încă gravă în România, mai ales în mediul rural, după cum arată statisticile.

Datele statistice puse la dispoziție de Salvați Copii:

  • Mortalitatea infantilă rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană: 6,6‰, dublu față de media UE (3,3‰). Disparitățile sunt majore — 7,9‰ în mediul rural, comparativ cu 5,3‰ în urban.
  • Aproximativ 10% dintre nașterile din România provin de la mame adolescente. În 2024 au fost înregistrate 601 nașteri la fete sub 15 ani și 13.018 la fete între 15 și 19 ani (INS).
  • 33,8% dintre copii trăiau în 2024 în risc de sărăcie sau excluziune socială — semnificativ peste media Uniunii Europene, de 24,2%.
  • Accesul la servicii medicale este inegal: 1.055 de localități se confruntă cu deficit de medici de familie, iar 175 nu au niciun punct de lucru medical. Deși aproape jumătate din populație locuiește în mediul rural, mai puțin de o treime dintre medicii de familie profesează la sat, unde un medic deservește de peste două ori mai mulți pacienți decât în mediul urban.

În acest context, organizatorii subliniază importanța accesului rapid la servicii medicale pentru gravide și nou-născuți.

„În cei 16 ani de când luptăm contra mortalității infantile, pe multiple paliere, am înțeles că prezența în comunități este o regulă de aur. Accesul la servicii medicale pentru gravidă și pentru nou-născut este esențial și face o diferență reală în ceea ce privește șansa la îngrijire medicală promptă și eficientă”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

3,5 milioane lei pentru cabinete din mediul rural, prin Programul „Primul pas spre sănătate”

Prin programul „Primul pas spre sănătate”, până la finalul anului 2026 vor fi dotate aproximativ 220 de cabinete de medicină de familie cu echipamente medicale utile în primul rând pentru monitorizarea sarcinilor, îngrijirea mamei si copilului, dar și pentru întreaga comunitate. Prin asigurarea de consultații la nivel local, se urmărește îmbunătățirea calității serviciilor medicale din zonele rurale și, implicit, scăderea presiunii pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe și reducerea distanței și a costurilor pentru consultații pre- și postnatale. Programul este implementat de Salvați Copiii, iar finanțarea Fundației OMV Petrom se ridică la 3,5 milioane de euro în cele trei ediții de până acum (2023-2026).

 „În trei ani de implementare, programul a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor și copiilor din zonele defavorizate: tot mai multe femei fac controale prenatale și beneficiază de consiliere, sarcinile sunt monitorizate corect, iar copiii sunt vaccinați la timp chiar în comunitate, fără să mai fie necesară deplasarea către cel mai apropiat spital. Aceste progrese reprezintă un pas important în reducerea ratei mortalității infantile. Prin investițiile în dotarea cu aparatură modernă a cabinetelor de medicină de familie de la sate, Fundația OMV Petrom continuă să susțină un program cu impact durabil și o transformare reală în societate”, a precizat  Amalia Fodor, Director Executiv Fundația OMV Petrom.

Citește mai departe

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov vrea să amenajeze un centru de adicții în oraș, după modelul „Crucea Albastră”. Pentru realizarea lui, este luat în calcul un imobil de pe strada Mărășești

Publicat

in

Brașovenii afectați de dependența de droguri ar putea fi tratați la Brașov, într-un centru de adicții amenajat după modelul celui de la Sibiu, gestionat de Asociației Crucea Albastră. Pentru a implementa acest proiect, Primăria Brașov a început discuțiile cu președintele asociației, preotul Constantin Necula, care s-a arătat dispus să se implice în acest proiect.

Primul pe care urmează să îl facă municipalitatea brașoveană este să amenajeze clădirea în care va funcționa acest centru. Pentru această investiție, primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat că în calcul un imobil de pe strada Mărășești, aflat în vecinătatea unei biserici.

Pe de altă parte, preotul Constantin Necula a menționat că realizarea unui astfel de centru nu poate dura mai mult de doi ani.

Citește mai departe

Trending