Connect with us

Cotidian

Primarul Braşovului: Aeroportul de la Ghimbav ar putea fi gata în doi ani. Acum este executat 48-50%

Published

on

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat, sâmbătă, că aeroportul de la Ghimbav este finalizat în proporție de 48 – 50%, iar dacă lucrările care au rămas de făcut nu vor mai fi contestate, proiectul poate fi gata în doi ani. 



„Aeroportul este executat într-o proporţie de 48-50% în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură sau de tren, lucrările adiacente, s-au făcut procedurile de achiziţie privind autospecialele, pentru turnul de control este stabilită procedura cu ROMATSA. Pista există, se execută acum lucrări conexe care fac parte din proiectul în ansamblu. Fără să luăm în calcul anumite etape procedurale care nu ţin de noi, dacă suntem optimişti, în doi ani de zile se poate ateriza pe aeroportul de la Braşov“, a declarat primarul sâmbătă, când a participat la inaugurarea primului loc de relaxare din România, amenajat de Ciucaș.

Spre deosebire de primar, președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, a susținut până acum că spre sfârșitul lui 2020 aeroportul poate fi gata. Aprecierea șefului administrației județene a fost făcută însă  înainte să apară contestația la contractul pentru terminal. 

Primul aeroport făcut de la zero în ultimii 30 de ani

Aeroportul de la Ghimbav este primul construit de la zero în ultimii 30 de ani, în România, fiind susținut financiar exclusiv cu bani de la buget. Potrivit primarului, proiectul a necesitat până acum investiţii de 75 milioane euro. „Este un aeroport făcut cu fonduri locale la nivelul municipiului Braşov, cu împrumuturi de la bănci, pe structura proprie bugetară“, mai spune George Scripcaru, citat de news.ro.



În prezent, proiectul aeroportului, derulat de Consiliul Județean Brașov, se află în stadiul atribuirii contractului pentru construirea terminalului. Contractul a fost câștigat de asocierea formată din Bog’Art – UTI Grup – UTY Facility Management, însă procedura a fost contestată. „Să sperăm că după ce se termină cu contestaţiile, se va trece la faza de execuţie a terminalului de la aeroport“, a declarat primarul. 

Cotidian

Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi

Published

on

Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.

Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.

Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.

„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.

Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Strada Sforii din Brașov intră în etapa de proiectare pentru lucrări de punere în siguranță. Primăria plătește aproape 60.000 de lei

Published

on

Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din centrul vechi al orașului, Strada Sforii, se apropie de momentul reabilitării. Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 58.000 de lei + TVA cu firma brașoveană Proper Architecture SRL pentru realizarea documentației tehnice necesare lucrărilor de punere în siguranță.

Potrivit contractului, proiectantul va întocmi proiectul tehnic complet, inclusiv documentația necesară obținerii avizelor din partea Direcția Județeană de Cultură Brașov. De asemenea, firma va asigura asistența tehnică pe toată durata execuției lucrărilor. Termenul pentru finalizarea serviciilor de proiectare este de 45 de zile de la semnarea contractului.

Închisă din noiembrie, după desprinderea tencuielii

Accesul pe Strada Sforii a fost restricționat în 18 noiembrie 2025, când autoritățile au montat benzi de avertizare la ambele capete, semnalând pericol iminent. Decizia a fost luată după ce, în urma unor rafale puternice de vânt, bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri.

La acel moment, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunța că intervențiile vor fi realizate în regim de urgență, pentru eliminarea riscurilor. Totodată, edilul a precizat că municipalitatea analizează și măsuri suplimentare pentru protejarea zonei împotriva vandalizării, printre care montarea unor porți de acces, panouri de avertizare și camere de supraveghere.

A treia cea mai îngustă stradă din Europa

Cu o lungime de aproximativ 80 de metri și o lățime de doar 111 centimetri, Strada Sforii este considerată a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, aceasta reprezintă un punct de atracție pentru turiștii care vizitează centrul istoric al Brașovului.

Deși a fost reabilitată în 2018, în timp, pereții au suferit degradări, iar intervenția actuală are ca obiectiv principal punerea în siguranță a zonei și redeschiderea acesteia pentru public.

Citește mai departe

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Citește mai departe

Trending