Ramai la curent!

Stiri Brasov

Topul celor mai proaste drumuri din Țara Făgărașului, întocmit de șoferii Ambulanței

Publicat

in

La solicitarea Monitorului de Făgăraș, șoferii stației locale a Serviciului de Ambulanță al Județului Brașov au făcut un top al celor mai proaste drumuri din Țara Făgărașului, care le pun probleme de fiecare dată când au o intervenție rapidă.

Iată ce spun șoferii de pe ambulanțele de la Făgăraș

1.  Cel mai dezastruos drum este Făgăraş-Felmer: „Este cel mai prost drum posibil. Până ajungi la Felmer este un calvar, iar odată ajunşi în satul Felmer, abia poţi înainta. Degeaba este o urgenţă, că noi înaintăm cu 5 km/oră. Dacă mai şi plouă, este şi mai greu” au explicat şoferii de la Ambulanţă.

2. Drumul de pe Dealul Galaţiului.
3. Drumul Ticuşul Vechi-Cobor
4. Străzile din satul Sebeş: „Traversăm satul în 20 de minute. Aici au fost lucrări edilitare şi nu a fost refăcut carosabilul”.

5. Bulevardul ce traversează Făgăraşul: „Este cel mai prost drum. De ani de zile nu s-a făcut nimic, asfaltul este praf, este denivelat, pacientul este pur şi simplu tracasat în ambulanţă”.



6. Străzile din Hârseni: „Aici, în dreptul fiecărei case, s-a trasat un şanţ pentru utilităţi, iar strada a rămas denivelată” .

7. Străzile din Ileni, unde se execută lucrări edilitare.
8. Drumul Viştea de Jos-Viştea de Sus: „Acest drum a fost reabilitat electoral prin 2012, iar la scurt timp s-a distrus. Nimeni n-a mai revenit cu alte lucrări”.

9. Drumul Victoria -Viştişoara
10. Drumul Drăguş- Viştea de Sus: „Pe acest drum sunt 4 găuri, cratere, pe care nu le-au astupat de ani de zile. Sunt tot mai mari, un pericol pentru şoferi, mai ales noaptea sau pe ploaie. Noi le ştim locul şi le evităm pe cât posibil”.

11. DN1, porţiunea Ucea de Jos-Ucea de Sus: „Aici au reparat oamenii o porţiune de drum în urmă cu 2 ani, atât a rămas reparat. În rest artera este praf. Mai adăugăm şi zona de trecere peste linia ferată de la Ucea de Jos care s-a deteriorat foarte mult, dar nu s-a mai reparat”

Șoferii spun că, deși au două mașini noi primite de curând, și urmează o a treia, care completează parcul auto vechi al stației, nu doar autoutilitarele prea puține crează probleme, ci și drumurile de proastă calitate. „Oricât de noi ar fi maşinile Ambulanţei şi de bine dotate, drumurile din zona noastră pe care le străbatem zi de zi le distrug. Sunt drumuri pe care, efectiv, pacientul sare de pe patul ambulanţei. Este un dezastru! În astfel de condiţii trebuie să ajungem la pacienţi în urma solicitărilor” au spus şoferii de pe autospecialele staţiei de ambulanță, citați de Monitorul de Făgăraș.

Cotidian

Restricții de circulație pe strada Plugarilor din Brașov. Până la finalul lunii iunie, pe un tronson se lucrează la rețeaua de canalizare

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 7 mai – 30 iunie , vor fi executate lucrări de extindere și reabilitare a rețelei publice de canalizare pe strada Plugarilor. Tronsonul afectat este cel cuprins între podul de pe râul Ghimbășel și intersecția cu str. Plugarilor nr. 3 – 3A, iar în perioada amintită, traficul va fi restricționat pe acest sector.

„Lucrările vor fi semnalizate corespunzător. Ne cerem scuze pentru disconfort participanților la trafic și locuitorilor din zonă”, a anunțat Compania Apa Brașov.

Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană ce vizeaază extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare în Stupini și zona centrală a Brașovului, precum și extinderea conductei de aducțiune Rulmentul – Zizin. Valoarea proiectului este de 118,51 milioane de lei, fără TVA.

Citește mai departe

Educație

Peste 400 de alergători, așteptați la Crosul Universității Transilvania

Peste 400 de participanți sunt așteptați joi la Crosul Universității Transilvania din Brașov, un eveniment care aduce împreună studenți și profesori pe un traseu de 1,5 kilometri prin ora

Publicat

in

Joi, 7 mai 2026, campusul Universității Transilvania din Brașov devine punctul de întâlnire pentru sute de studenți, profesori și angajați care vor lua startul într-un eveniment dedicat mișcării și spiritului de comunitate. Crosul Universității Transilvania, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, aduce laolaltă mediul academic într-o competiție sportivă cu miză simbolică: promovarea unui stil de viață activ.

Startul va fi dat la ora 10:30, în fața cantinei de pe strada Memorandului, într-o atmosferă animată de muzica difuzată de DJ-ii Radio Campus Transilvania. Traseul, de aproximativ 1,5 kilometri, va străbate strada Lungă și se va încheia în centrul orașului, în zona Rectoratului, pe Bulevardul Eroilor.

Interesul pentru competiție pare să fie unul ridicat, după cum au transmis organizatorii de la Universitatea Transilvania. Peste 400 de participanți s-au înscris deja la cros, ei fiind împărțiți în trei categorii – studenți, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane și cadre didactice și personal administrativ.

Organizatorii au pregătit medalii, diplome și premii pentru primii trei clasați, atât la feminin, cât și la masculin, în fiecare categorie.

Citește mai departe

Politica

Prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea după moțiunea de cenzură: „Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în țara noastră”. Biroul Politic al PNL a decis altceva

Publicat

in

La puțin timp după adoptarea moțiunii de cenzură de către Parlamentul României, prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea a declarat că liberalii trebuie să înceapă discuțiile cu partidele pro-europene.  

„Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în țara noastră. După moțiunea de astăzi, consider că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene și să identifice soluții pentru a continua guvernarea . Și spun acest lucru mai ales în numele aleșilor locali liberali – primari, președinți de consilii județene, consilieri – care duc, zi de zi, administrația acestei țări mai aproape de oameni”, a declarat Veștea.

Oficial, PNL e în Opoziție

Pozița lui Veștea este total diferită de cea a Biroului Politic al partidului, care, marți seara, a decis că „PNL își menține deciziile adoptate de forurile statutare și de grupurile parlamentare și va rămâne în opoziție, exercitând un rol activ, responsabil și constructiv, în interesul cetățenilor și al stabilității economice”.

Pe de altă parte, Biroul Politic al PNL a anunțat că ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea.

Citește mai departe

Trending