Investitii
EUROCONTROL a decis: turnul virtual de control este cel mai potrivit pentru Aeroportul de la Ghimbav. Consiliul Județean pornește procedurile pentru SF-ul sistemului de navigație
EUROCONTROL, care a acordat în premieră sprijin pentru un aeroport din România, a analizat atât varianta turnului de control clasic, cât și cea a turnului de control virtual și a emis un raport în care se arată că cea de a doua soluție este cea mai eficientă variantă cost-beneficiu, întrucât asigură maximum de flexibilitate și eficiență”, a anunțat Alexandru Anghel, coordonatorul unității de implementare a proiectului aeroportului.
Consiliul Județean Brașov, cu susținerea experților ROMATSA, a finalizat acum caietul de sarcini pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și urmează să lanseze procedura de achiziție pentru serviciile de navigație aeriană. SF-ul este estimat la 840.000 de lei și ar urma să fie realizat în 90 de zile de la contractarea serviciului.
„Sistemul de navigație este un pachet complex de servicii care înseamnă, printre altele: definirea spațiului aerian controlat în jurul aroportului, definirea locurilor pe unde intrăm în zona de spațiu aerian controlat, propunerea de proceduri de zbor – decolare, aterizare, aterizare întreruptă, tipurile și amplasarea echipamentelor de aterizare, definirea caracteristicilor tehncie ale echipamentelor de navigare, tipul echipamentelor meteo necesare pentru pregătirea zborurilor și un studiu de semnal pentru diferite tipuri de echipamente parte ale sistemului de navigație“, a explicat Alexandru Anghel.
Deși EUROCONTROL (European Organisation for the Safety of Air Navigation /Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene) a recomandat soluția tehnică a turnului virtual, Alexandru Anghel spune că Studiul de Fezabilitate care va fi contractat va face și o analiză comparativă pentru soluția turnului de control clasic și a a celui virtual. În urma elaborării SF-ului va fi identificată și recomandată oficial soluția tehnică pentru Serviciile de Trafic Aerian, din care face parte și turnul de control al viitorului aeroport.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
Investitii
VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.
Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.
Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.
Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov
Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:
În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:
- reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
- reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
- construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
- realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
- reabilitarea castelului de apă din localitate.
Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav
Investiții ample și în Codlea
În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:
- reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
- modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
- construirea a două stații de pompare a apelor uzate.
Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea
Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei
Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.
Investitii
Reabilitarea Corpului B de la Spitalul „Mârzescu” intră într-o nouă etapă, după ce Fundația Metropolis s-a retras din proiect. Investiția de peste 60 de milioane de lei promisă de Consiliul Județean Brașov, în analiză pentru finanțare guvernamentală
Consiliul Județean Brașov continuă demersurile administrative pentru reabilitarea și modernizarea Corpului B Mârzescu, clădire în care funcționează secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după ce Fundația Metropolis și actorul Codin Maticiuc au renunțat ieri la acest proiect, pentru a lăsa Consiliului Județean prioritate într-o investiție care vizează întreaga clădire.
După ce, în 2023, Județul Brașov a obținut certificarea dreptului de proprietate asupra imobilului, autoritatea județeană a alocat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală și reabilitare a clădirii.
Indicatorii tehnico-economici, aprobați în plenul CJ Brașov
După o primă procedură de achiziție anulată în 2024 din lipsă de ofertanți, demersul a fost reluat și finalizat, firma câștigătoare elaborând documentația DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean Brașov, în data de 16 decembrie 2025.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieșire de urgență” au fost aprobați în ședința CJ Brașov din 29 ianuarie.
Conform documentației, valoarea totală a investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 43.319.681,02 lei (cu TVA); durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Clădire încadrată în risc seismic II. CJ Brașov solicită finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Expertiza tehnică realizată în cadrul documentației DALI arată că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În acest context, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedurile pentru accesarea unei finanțări guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul destinat clădirilor de interes și utilitate publică.
Documentația a fost deja încărcată în platforma programului și înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, aflându-se în prezent în etapa de analiză a eligibilității.
Imobil cu funcțiuni medicale esențiale pentru județ
Clădirea Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Brașov și este administrată de: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (demisol și etaj II) și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).
Construit în perioada interbelică, imobilul a funcționat inițial ca pavilion al Spitalului Județean. După preluarea administrării spitalelor publice de către CJ Brașov, în anul 2010, autoritatea județeană a asigurat finanțarea atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare, în funcție de solicitările venite din partea managementului unităților sanitare.
-
Cotidian2 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Cotidian58 de minute agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
-
Investitii7 zile agoVIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
-
Politica6 ani agoLa un pas de 3000 de cazuri de COVID-19. Cum a putut Braşovul să ajungă aici? Senatorul PSD Florin Orţan are o explicaţie politică
