Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. O situație rar întâlnită în sălbăticie: un lup s-a apropiat la câțiva metri de un grup de urși, într-o pădure din Brașov

Publicat

in

Unul dintre observatoarele amenajate de Regiua Publică Locală a Pădurilor Kronstadt în pădurile pe care le administrează a oferit o imagine foarte rar întâlnită în relația dintre animalele sălbatice. 



La observatorul Regiei Kronstadt a putut fi văzut un lup care s-a apropiat la numai câțiva metri de un grup de urși, fără ca această apropiere să se lase și cu incidente. 

Imaginile le puteți vedea mai jos, surprinse de angajații Regiei Kronstadt:

 

Pădurile din județul Brașov sunt cunoscute deja și în Europa pentru densitatea mare de urși dar și de alte animale sălbatice. 

Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov a amenajat două observatoare de urși în Valea Timișului, unde este un fel de „autostradă a urșilor”, iar numărul vizitatorilor a crescut de la un an la altul. Modelul a fost preluat ulterior și de Ocolul Silvic Râșnov, care a deschis în 2017 un observator în Valea Lungă, într-o zonă în care li se lasă animalelor hrană complementară. Din observatoare, pasionații de sălbăticie pot observa animanele în siguranță și pot filma sau fotografia.

De cele mai multe ori, în aceste zone vin urșii și mistreții, dar reprezentanții ocoalelor spun că în zonă au fost văzuți și lupi sau râși, astfel că cei mai norocoși dintre turiști pot pleca acasă cu fotografii „de colecție”. 

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Trending