Arhitectul Dorin Ştefan, cel care a creat soluţia arhitectuală pentru terminalul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi reprezentantul companiei Bog Art SRL/ firmă care alături de UTI Grup SA şi UTI Facility mabnagement SA proeictează şi construieşte clădirea, au prezentat stadiul la zi al proiectului. Aceştia au precizat că săptămâna viitoare vor pune la dispoziţia Consiliului Județean toată documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construcţie (DTAC), urmând ca apoi să fie făcute demersurile pentru onţinerea acestei autorizaţii.
„Suntem în graficul asumat , cu pregătirea documentelor pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construcţie şi pot spune că săptămâna viitoare vom preda DTAC Conmsiliului Judeţean. Avem proiectul tehnic în curs de realizare şi sperăm ca până la sfârşitul anului să fie gata, iar în paralel să avem şi autorizaţia de construire. Dacă nu vor apărea alte probleme, anul viitor, în martie, putem să ne apucăm de lucrările propriu-zise, imediat ce vremea o va permite“, a spus reprezentantul Bog’ Art, Ionuţ Ioniţă.
Pe de altă parte, coordonatorul proiectului AIBG, Alexandru Anghel, a precizat că proiectarea a avansat bine până la acest moment, iar documentaţiile complete pentru obţinerea avizelor de la instituţiile abilitate au fost depuse, unele dintre acestea fiind deja obţinute. „Dorinţa conducerii administraţie ijudeţene este ca până la 15 decembrie
întreaga documentaţie pentru proiectul tehnic al terminalului să fie gata“, a spus Alexandru Anghel.
Consiliul Judeţean are de obţinut 13 avize pentru acest proiect, conform certificatului de urbanism, respectiv de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA), Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP), operatorul de gaz, operatorul de electricitate, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Oficiul de Cadastru, Autoritatea Aeronautică Română, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică Braşov şi Compania Apa.
Fii primul care comentează