Reparație dificilă. Hidrantul defect de la giratoriu din Livada Poștei a lăsat fără apă mai multe zone din Centrul vechi al orașului

Repararea hidrantului de la Livada Poștei, care a cedat duminică după-amiază nu este o operațiune de rutină, așa cum s-ar fi putut crede.



În primul rând, echipele de intervenție ale Companiei Apa au avut de furcă cu un cămin, pe care nu îl găseaau. Potrivit reprezentanților companiei, acesta era undeva, sub pavaj, iar în jurul orei 18.00 era așteptată o echipă care să îl detecteze. Apoi, au început lucrările propriu-zise, operațiune care a dus la oprirea alimentării cu apă potabilă pe  străzile Republicii (un tronson), Eroilor,  Lungă (un tronson), Mureșenilor și Dealul Cetății, măsură ce a fost anunțată de Compania Apa Brașov la ora 18.38. 

 La ora 20.36,  Compania Apa a anunțat că „furnizarea apei a fost reluată pe străzile din zona Dealul Cetății și Lungă. Reparația a fost dificilă, iar manevrele în rețea au ajutat ca zona afectată să fie mai restrânsă. Apa rămâne oprită pe Bulevardul Eroilor, între Modarom și Mureșenilor.



“Estimăm că reparația va mai dura încă 2 ore (adică în jurul orei 22.30 – n.n.)”, a mai anunțat Compania Apa.

La ora 22.00, Compania Apa a anunțat că reparația hidrantului defect din zona hotelului Aro s-a încheiat, iar furnizarea apei este reluată pe Bulevardul Eroilor, pe porțiunea cuprinsă între Modarom și strada Mureșenilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.