Proiectul pietonalului de pe str. Castanilor, cu canalul Timiș descoperit costă aproape 103.000 de lei. Lucrările sunt proiectate de arhitectul care a propus și conceptul pietonalului din Răcădău

Primăria municipiului Brașov va plăti peste 100.000 de lei unei firme care a proiectat viitorul pietonal de pe strada castanilor. Firma de proiectare este aceeași care a propus și conceptul pentru noua față a pietonalului din Răcădău.

LHP Arhitectura a proiectat viitorul pietonal de pe starda Castanlor, care implică și descoperirea canalului Timiș, pentru suma de 102.935 lei cu TVA inclus, câștigând contractul din postura de unic ofertant.

Proiectul de amenajare a unei zone de agreement pe strada Castanilor, ce implică şi descoperirea canalului, a fost anunţate de Municipalitate încă din anul 2016. De atunci s-au realizat mai multe studii şi documentaţii tehnice, iar în vara anului trecut au fost aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului, investiţia fiind estimată la 2.439.281 de lei inclusiv TVA.

Conform proiectului de reamenajare a zonei parcarea existentă acum va fi desfiinţată, canalul Timiş care trece exact pe dedesubt, va fi descoperit, iar pe ambele părţi va fi zonă verde. De asemenea, se vor amenaja alei de promenadă şi piste de biciclete. Tronsonul de sub strada Castanilor care va fi descoperită are o lungime de 165 metri şi o lăţime de 3 metri. Proiectul va fi în concordanţă cu reamenajarea intersecţiei de la Ceasu Rău, unde este propusă amenajarea unui sens giratoriu. Canalul Timiş, care are aproximativ 17 kilometri, vine de la Dâmbu Morii şi ajunge până în Bartolomeu, vărsându-se în Ghimbăşel. De aproape 50 de ani, porţiunea de canal din zona străzii Castanilor a fost acoperită.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.