VIDEO. Un „Dorel” a făcut-o lată în cartierul Valea Cetății: a săpat pe sub canalul Timiș, provocând o inundație în cartier

„Un Dorel” a „făcut-o” lată reușit zilele trecute şi să distrugă o porțiune a canalului Timiș, în timp ce făcea săpăturile pentru amenajarea unei unui complex rezidențial din Valea Cetății. Imediat, întreaga zonă a fost inundată. Săpătura în cauză nu a fost autorizată, astfel că mâine, constructorul urmează să fie amendat.



Potrivit șefului Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov, Mihai Uță, intervenția a fost ilegală, iar mâine firma care a executat lucrările va primi procesul verbal de constatare a sancțiunii, dar şi nota de plată pentru intervenția de după  producerea inundației.

„Au fost făcute lucrări în zona de protecție. A fost vorba de niște săpături sub canal și, cum zilele trecute a plouat destul de mult, printr-o porțiune slăbită a canalului, apa a inundat zona. Noi am intervenit cu motopompe, iar costul acestei intervenții va fi suportat de firma care a realizat lucrările. De asemenea, compania în cauză va fi amendată cu 35.000 lei – 40.000 lei ”,  declarat Mihai Uță. Totodată, firma va fi obligată să readucă terenul la starea inițială.

Ansamblu rezidențial construit pe fundul unui fost lac din racadau!Si ca si cum asta nu e destul,dezvoltatorii au facut lucrări de excavare ,foarte aproape de canalul Timiș ,lucrări care au dus la prăbușirea acestuia iar toata apa se scurge în gaura imensă inundand deja 2 nivele ale blocului în construcție!!Construcțiile din jur sunt puse intr-un real pericol de prăbușire!!Primăria stie???

Publicată de Relu Constantin pe Sâmbătă, 25 mai 2019

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.