Connect with us

Prima Pagina

Pentru prima dată, PSD ar putea să nu aibă candidat la Primăria Braşov. Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: „Sunt şanse bune ca Gheorghe Ialomiţianu să beneficieze de susţinere”

Published

on

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, la Braşov, că există şanse ca, la alegerile locale, care vor avea loc în toamnă, formaţiunea politică să aibă liste comune cu PSD, lansând în cursă pentru Primăria braşoveană pe fostul ministru PDL de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, şi un candidat la Consiliul Judeţean, desemnat de social-democraţii braşoveni. 

„Sunt foarte bune şanse ca fostul ministru de finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, pe care îl cunosc şi îl apreciez, să beneficieze de susţinerea ALDE pentru Primăria Braşov. Dar nu vă ascund că mi-aş dori un proiect mai amplu, având în vedere discuţiile pe care le avem cu cei de la PSD, să mergem pe o listă comună, care să presupună o susţinere mai largă pentru domnul Ialomiţeanu, mergând, sigur, cu un candidat din partea PSD pentru Consiliul Judeţean. Părerea mea e că sunt şanse mult peste 50% ca acest proiect să se materializeze”, a spus Tăriceanu. 

El s-a aflat joi, la Braşov, pentru a discuta cu organizaţia judeţeană a ALDE, dar şi cu celelalte filiale din regiunea centrală, pe tema alegerilor locale. 

„Vreau să le transmit un mesaj din partea conducerii partidului, de a dinamiza pregătirile pentru alegerile locale, care, cel mai probabil, vor avea loc la sfârşitul lunii septembrie-începutul lui octombrie. Cu toţii am avut de suferit de pe urma stării de urgenţă şi a celei de alertă şi acum activităţile se reiau progresiv şi, sigur, şi cea politică trebuie să urmeze acelaşi curs al vieţii”, a afirmat liderul ALDE. 

Cu acelaşi prilej, Tăriceanu a menţionat că ALDE ar putea susţine, la reluarea activităţii parlamentare în următoarea sesiune, o moţiune de cenzură. 

„Este posibil ca la sfârşitul verii – începutul toamnei, la reluarea activităţii, o moţiune de cenzură să fie introdusă în Parlament având în vedere gravele greşeli de guvernare pe care văd că PNL le face cu obstinaţie în ce priveşte gestionarea medico-sanitară şi, mai ales, revenirea la normalitate a întregii societăţi şi ajutorarea economiei să iasă din impasul grav în care se află. Ţineţi cont că avem, practic, 1 milion de şomeri şi un număr foarte mare de firme mici şi mijlocii care se zbat pentru supravieţuire şi riscă să dispară, iar Guvernul nu face nimic. Aceste motive cumulate cu refuzul PNL de a majora punctul de pensie de la 1 septembrie, aşa cum este prevăzut în lege, sunt lucruri clare care ne vor determina pe noi, cei de la ALDE, să susţinem o moţiune de cenzură”, a mai precizat liderul ALDE, senatorul Călin Popescu-Tăriceanu. 

Investitii

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată

Published

on

Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.

„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.

Cinci noi locuri pentru aeronave

Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.

Continue Reading

Investitii

După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei

Published

on

Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.

Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor

În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.

De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.

Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.  

Continue Reading

Investitii

Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna

Published

on

Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.

Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.

Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.

Continue Reading

Trending