Connect with us

Cotidian

Fostul manager de la Teatrul „Sică Alexandrescu” a pierdut şi procesul pentru repunerea în funcţie. El a fost „pus pe liber” după ce a picat cu brio evaluarea

Published

on

Fostul manager al Teatrului „Sică Alexandrescu”, Dan Cogălniceanu, destituit în 2019, după ce nu a reuşit să ia nota de trecere la evaluarea anuală de după primul an de mandat, a pierdut şi procesul pe care l-a intentat Primăriei, solicitând anularea rezultatului evaluării şi repunerea în funcţie.

Săptămâna trecută, instanţa de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Braşov, a emis decizia prin care respinge acţiunea formulată de reclamantul Dan Cogălnicanu, fostul manager al Teatrului „Sică Alexandrescu”, în contradictoriu cu pârâta Primăria Braşov. Cogălniceanu are dreptul de a contesta această decizie, în termen de 15 zile de la comunicare. 

Reamintim că Dan Cogălnicanu a fost numit manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” în anul 2017, după ce a câştigat concursul pe post. Atunci, el a semnat un contract valabil pe 3 ani, cu menţiunea că trebuie să suţină o evaluare anuală, pentru verificare îndeplinirii obiectivelor din contractul de management.

După primul an de contract, în 2019, Dan Cogălniceanu a fost notat cu 5,94 la evaluare, deşi avea nevoie de minim 8 pentru a trece. Potrivit unor surse din Primăria Braşov, raportul depus de Dan Cogălniceanu pentru primul an de mandat ca manager a fost o copie exactă a planului de management cu care a câştigat concursul în 2017.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Fostul manager de la Teatrul „Sică Alexandrescu” a pierdut procesul pentru repunerea în funcţie - NewsBV

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Caravana națională Rotary United Thinkers ajunge la Brașov: un eveniment-experiență în care tinerii învață să își susțină ideile și să recunoască manipularea

Published

on

Pe 14 martie, Caravana Rotary United Thinkers ajunge la Brașov cu un eveniment educațional interactiv dedicat tinerilor între 14 și 20 de ani – o experiență construită pe jocuri, provocări de echipă și exerciții practice prin care aceștia învață să se prezinte clar și autentic, să își susțină ideile și să recunoască manipularea.

Evenimentul va avea loc la Hotel Qosmo, începând cu ora 10:00, și este organizat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, cu sprijinul Rotary Club Brașov și Bepco. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Caravana United Thinkers nu este un eveniment clasic cu prezentări și discursuri, ci o experiență practică în care participanții învață prin jocuri, simulări și exerciții interactive cum să își prezinte ideile, cum să argumenteze convingător și cum să recunoască manipularea din mediul online și offline. Pe parcursul a aproximativ cinci ore, tinerii vor trece prin provocări de public speaking, exerciții de gândire critică și activități de echipă menite să le crească încrederea și claritatea în exprimare.

Caravana face parte din UnitedThinkers.ro, o platformă educațională gratuită creată de Rotary pentru tineri, prin care experiența profesională și de viață a liderilor din comunitate devine un instrument real de dezvoltare personală. Platforma oferă acces la conversații cu profesioniști, traininguri de comunicare și gândire critică și un parcurs educațional care poate fi finalizat cu certificare.

United Thinkers este rezultatul a peste 10 ani de proiecte educaționale construite prin Rotary Club Brașov, prin care am lucrat direct cu mii de tineri din toată țara. În 2023 am reușit să ducem această experiență la nivel național, prin lansarea platformei UnitedThinkers.ro, cu sprijinul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, astfel încât programul să devină accesibil oricărui tânăr cu acces la internet. Caravana este pasul următor. Este modul prin care revenim lângă ei, în orașele lor, pentru a le oferi un spațiu în care să învețe cum să navigheze prin zgomotul informațional de astăzi, să recunoască manipularea și să aibă curajul să își susțină ideile. Am fost deja la Timișoara, Iași, Chișinău, acum ajungem la Brașov și continuăm în toată țara”, spune Medeea Petrovan, managerul programului United Thinkers și membru al Rotary Club Brașov.

Rotary invită tinerii din Brașov să participe la această experiență și îi încurajează pe profesori și părinți să le ofere elevilor oportunitatea de a lua parte la eveniment. Evenimentul va începe cu o scurtă sesiune de deschidere, urmată de două experiențe interactive dedicate dezvoltării abilităților de public speaking și gândire critică, separate de o pauză de socializare cu mini-bufet. Înscrierile se fac online, pe www.unitedthinkers.ro, la secțiunea Caravana.

Continue Reading

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Trending