Ramai la curent!

Prima Pagina

Patinatoarea braşoveană Mihaela Hogaș, extrem de încrezătoare înaintea startului la JO Beijing: „Vreau să mă autodepăşesc”

Publicat

in

Patinatoarea brașoveană Mihaela Hogaș și antrenorul său, Bogdan Stănescu, sunt extrem de încrezători înainte de debutul sportivei noastre la Jocurile Olimpice. Mihaela va concura în două probe de patinaj viteză la Beijing – 500 m și 1000 m și deja se arată nerăbdătoare să ia pulsul competiției, cu atât mai mult cu cât și antrenorul ei, Bogdan Stănescu spune că pregătirea de până acum a mers foare bine. 

 

 

Proba de 500 de metri va avea loc duminică, iar pentru Mihaela Hogaș este o premieră în context olimpic. Sportiva legitimată la Corona Brașov este extrem să încrezătoare în forțele ei, menționând că este într-o formă foarte bună.

„Eu abia aștept, sincer. Simt că sunt în formă. Îmi știu deja adversarele, nu este nimic nou pentru mine, poate doar această presiune a acestei mari competiții. Sincer cred că am o presiune și niște emoții care mă ajută. Despre condiții, pot să spun că încep să mă adaptez. Fiecare tip de gheață necesită un timp de acomodare. Să zicem că gheața este de o calitate la fel cu cea din Europa, nu este la nivelul celei din America, dar pot să spuncă asta e în avantajul meu. Eu cred că o să scot niște rezultate bune. Eu vreau să mă autodepășesc. Sincer îmi doream să-mi scriu numele în istoria patinajului viteză și încep să fac treptat prin recorduri naționale și sper că și prin rezultate bune la nivel interrnațional și la Jocurile Olimpice. Asta îmi dă mai multă putere să mă pregătesc pentru următorul ciclu olimpic.”, a spus Mihaela Hogaș, la Eurosport.

Înainte de a pleca la Beijing, Mihaela spunea că Jocurile Olimpice sunt punctul cel mai înalt la care poate ajunge un sportiv, astfel că, această calificare îi dă încredere că este pe drumul bun și multă încredere şi putere de muncă. În plus, ea speră că modul în care se va prezenta la cele două probe de la Jocurile Olimpice, „va impulsiona şi micile speranţe în patinajul românesc”

„Şi sper că vom putea să reparăm probleme din federaţie pentru a fi finanţaţi”, a mai adăugat Mihaela Hogaş. 

Mai multe detalii AICI: 

Mihaela Hogaş: Particip la Jocurile Olimpice cu bucuria şi mândria că merg să îmi reprezint ţara, singurul loc de pe Pământ, în care mă simt cu adevărat implinită

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

VIDEO. Oamenii, tradițiile și locurile, o resursă valoroasă pentru comunitățile mici. Un proiect european coordonat de UNITBV oferă soluții și instrumente

Obiceiurile și tradițiile locale pot deveni motoare de dezvoltare economică prin turism sustenabil. La Brașov au fost prezentate rezultatele proiectului european INTHRACE, care pune la dispoziția comunităților și autorităților instrumente concrete pentru valorificarea patrimoniului cultural imaterial.

Publicat

in

Activități specifice, oameni sau diferite obiceiuri sau tradiții care fac parte din identitatea unor comunități pot deveni o resursă de dezvoltare durabilă economică acestora, în principal prin dezvoltarea unui turism care să le ofere vizitatorilor experiențe inedite. Acesta este un punct de pornire al proiectului cu INTHRACE, coordonat de Universitatea Transilvania Brașov, în parteneriat cu mai multe centre universitare europene.

Instrumente noi pentru formarea sau perfecționarea didactică

Universitatea Tranzilvania a găzduit la finalul lunii mai conferința finală a proiectului INTHRACE, care a reunit cercetători, practicieni, profesioniști din domeniul culturii și factori de decizie politică interesați de protejarea și promovarea patrimoniului intangibil.

Evenimentul a oferit cadrul unui dialog interdisciplinar, schimb de cunoștințe și diseminare a cercetării și a celor mai bune practici legate de patrimoniul cultural imaterial.


„Rezultatele cercetărilor noastre sunt materializate printr-o platformă de instruire unde pot fi accesate studii de caz, manuale, exerciții care pot fi aplicate în activitatea didactică universităților, dar pentru diferite activități de formare sau perfecționare. De asemenea, instrumentele create pot fi aplicate și de către autorități în diverse planifocrăi strategice strategice”, a declarat coordonatoarea proiectului InThrace din partea Universității Transilvania Brașov, conf. dr. Arabela Briciu.

Un instrument util comunităților mici

Conferința de la Brașov s-a concentrat foarte mult pe strategiile prin care activități din anumite comunități, care riscau să se piardă, au fost reînviate prin dezvoltarea unui turism sustenabil.
Astfel, prodecanul Facultății de Sociologie și Comunicare, conf. dr. Arabela Briciu, care a coordonat proiectul, a precizat că anumite instituții publice și comunități mici pot folosi tot felul de evenimente și instrumente pentru a se promova, pe care acest proiect le pune la dispoziție pe platforma INTHRACE.

„Instrumentele elaborate de noi pot veni în sprijinul comunităților mici. Ele pot contribui la dezvoltarea unor localități, în special în domeniul turistic”, a continuat Arabela Briciu.

De altfel, prodecanul Facultății de Sociologie și Comunicare a menționat că abordarea acestui proiect a fost una de integrare a feedback-ul comunităților în procesul de lucru, astfel că acesta răspunde nevoilor reale și promovează o dezvoltare sustenabilă.

(Prezentrare studii de caz din Europa)

Proiectul INTHRACE este finanțat prin Programul „Erasmus+”, valoarea grantului fiind de 250.000 de euro. Partenere în proiect sunt Universitatea Transilvania Brașov (coodronator), Universitatea din Varșovia (Polonia), Universitatea West Attica (Grecia), Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea Azorelor (Portugalia), Fundația Pax Rhodopica (Bulgaria).

Citește mai departe

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Trending