Ramai la curent!

Investitii

Un nou stadion al Brașovului, cu bani de la bugetul de stat: posibil, dar nu acum. Ce a spus ministrul Cseke Attila la Brașov

Publicat

in

Municipiul Brașov va mai avea de așteptat până să aibă parte de un stadion nou, realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI), așa cum s-a întâmplat la Târgu Jiu și se va întâmpla la Târgoviște.
Mai exact, aflat la Brașov, unde a participat și la semnarea contractului de lucrări pentru Sala Polivalentă, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a spus că despre realizarea unui stadion CNI la Brașov se se va putea discuta abia în momentul în care vor fi aproape gata lucrările la „Polivalentă”.

„Un oraș cum este municipiul Brașov își dorește în mod legitim să aibă o infrastructură modernă sportivă. Eu nu sunt tipul de ministru care promite. Din punctul meu de vedere, este important să luăm etapizat problemele. Acum este semnat contractul pentru sala polivalentă. Când de apropiem de finalizarea sălii polivalente, cred că va exista deschidere la Guvern, pentru promovarea unei investiții legate de construirea unui stadion. Acum, important este să ne concentrăm pe ce avem în mână”, a precizat ministrul.

Și să vrea, Guvernul nu ar avea unde să facă acum stadionul

Pe de altă parte, proiectul stadionului municipal Brașov este abia în faza căutării unui teren pe care să fie construit.

„Anul acesta avem în plan să finalizăm documentația și vrem ca pe masa Guvernului, a Companiei Naționale de Investiții să punem un proiect bun. Primul pas este identificarea terenului, asta în condițiile în care municipalitatea brașoveană nu deține un teren care să permită realizarea unei astfel de investiții. În trecut s-a vehiculat posibilitatea construirii stadionului pe actualul amplasament al Bazei Brașovia (în vecinătatea viitoarei săli polivalente – n.red), însă suprafața respectivă aparține Ministerului Educației. Anul trecut am făcut solicitări către minister pentru a prelua această bază, însă nu s-a spus că nu se vor lua astfel decizii până când nu va exista o strategie națională de descentralizare”, a declarat explicat primarul Brașovului. 

Anii trecuți s-a mai discutat despre construirea, la Brașov, a unui stadion cu finanțare de la bugetul de stat, proiectul nu a fost materializat. De exemplu, în anul 2014 se discuta despre o arenă cu o capacitate de 25.000 de locuri și o valoare estimată de 40 milioane de euro. Atunci, terenul luat în calcul pentru această arenă era cel alocat acum pentru „Polivalentă”.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Apostlescu Cezar

    07/07/2022 at 07:47

    Intr-adevăr ăsta lipsește ! Sa jucam în liga 7-a pe un stadion nou !
    Peter Tutea ^ Aflat în treaba la romani ^ !
    Bravos națiune, halal sa-ți fie !

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending