Ramai la curent!

Cotidian

Avertisment pentru turiștii care merg pe Tâmpa. Pentru moment, atât s-a putut

Publicat

in

Amenajate în urmă cu mulți ani de niște studenți străini și români nu mai sunt, de ceva vreme, 100% sigure. Lemnul a început să putrezească, iar pentru a nu se produce vreun accident, Primăria Brașov a legat mai multe benzi plastice. Deocamdată, atât s-a putut și, cel puțin în acest moment, nu se știe dacă platformele vor fi reparate sau desființate. 

Pentru a se putea face lucrări, va fi nevoie de avize și acorduri. Reprezentanții Primăriei Brașov au precizată că au depus la Agenția pentru Protecția Mediului documentația necesară obținerii unui aviz. Dacă acest acord se va obține, platformele vor fi înlocuite. Dacă nu, acestea ar putea fi desființate. 

Pe de altă parte, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Ciprian Băncilă, a declarat că din partea Primăriei Brașov, agenția a primit o adresă prin care i se solicita un punct de vedere, iar situația va fi analizată de instituție. 

Precizăm că aceste platforme sunt amplasate într-o arie protejată, astfel că, pentru orice intervenție este nevoie de numeroase documente. De altfel, potrivit unor surse, Agenția Națională pentru Arii Protejate, care are în administrare Tâmpa, evită să se pronunțe în această speță din cauza situației neclare a acestor amenajări de lemn. 

Reamintim că în anul 2020, au fost tăiați 12 lați de la această platformă care, la fel, erau putreziți și se puteau rupe sub greutatea turiștilor. 

O platformă improvizată de pe Tâmpa a rămas fără 12 lați. Aceștia riscau să se rupă sub greutatea turiștilor și au fost tăiați de autori necunoscuți 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

O nouă direcție în cadrul Primăriei Brașov. Grădina Zoologică Brașov, comasată cu alte două instituiții  

Publicat

in

Primăria Brașov a găsit soluția pentru a reduce numărul de posturi din cadrul unor instiuții pe care le are în subordine, pentru a respecta astfel cerințele Guvernului. Astfel, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri, aleșii vor dezbate o hotărâre privind înființarea Direcției de Administrare Infrastructură Publică a Municipiului Brașov, structură cu personalitate juridică și cu un număr total de 122 posturi contractuale, dintre care 10 de conducere.

Această nouă structură va integra serviciile publice ce sunt oferite comunității locale de către Serviciul Public Administrare Piețe, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă și Grădina Zoologică.

„Prin proiectul propus avem ca obiectiv reducerea cheltuielilor bugetare, precum și eficientizarea serviciilor publice oferite către comunitate. Se reduc astfel 44 de posturi provenite în mare măsură din comasarea serviciilor suport, serviciile de specialitate, precum și calitatea serviciilor oferite populației neavând de suferit”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

În prezent, cele trei instituții au, în total, 166 de posturi, iar conform unui document transmis de Prefectura Brașov către Primărie, de la acestea trebuie tăiate 44 de posturi.  

Citește mai departe

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Trending