Investitii
5 oferte depuse pentru construirea Spitalului de pneumoftiziologie şi boli infecţioase de la Braşov. Banii de investiţie lipsesc deocamdată
Patru asocieri de firme și un ofertant unic, din România, dar și din alte țări, au depus oferte pentru construirea acestui spital, peste 60 de firme fiind parte a acestor asocieri, ca ofertanți, terți sau subcontractanți, a anunţat azi Primăria municipiului Braşov. Aceasta este o a doua încercare de a duce la final o licitaţie, după cea anulată luna trecută.
Cei cinci ofertanți sunt:
- MTE YAPI Ticaret, împreună cu 9 subcontractanți;
- Asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă 4 subcontractanți;
- Asocierea dintre Ness Proiect Europe (lider), Cubicon Invest, Mansart Corporate, la care se adaugă 11 firme ca terți sau subcontractanți;
- Asocierea Bog’Art (lider), Igna Instal, Eren Cons și alte 13 firme ca subcontractanți;
- Asocierea dintre SSAB-AG (lider),UNITH2B, Metag Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Iproplan® Planungsgesellschaft mbH și 11 firme ca subcotractanți.
Deocamdată nu există banii pentru investiţie, iar Coliban dă vina deja pe Ministerul Sănătăţii
Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 400 milioane de lei (389.131.226,67 lei), la care se adaugă TVA. Deocamdată însă, banii nu există, iar într-un comunicat de presă transmis azi, primarul Braşovului, Allen Coliban lasă să se înţeleagă că dacă proiectul nu va fi dus la bun final, va fi din vina Ministerului Sănătăţii, care l-a scos de pe lista celor finanţate prin PNRR şi propune, în schimb, un credit de la Banca Europeană de Investiţii.
„Brașovul are nevoie de un Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și de aceea am tratat tot timpul cu maximă seriozitate acest proiect. Din păcate, nu pot să spun același lucru despre Ministerul Sănătății. Noi ne-am îndeplinit partea noastră de obligații și, astăzi, avem cinci oferte depuse pentru construirea acestui spital. Dacă la începutul anului eram felicitați pentru proiectul nostru și obțineam finanțare prin PNRR, după câteva luni, când licitația era demarată, Ministerul a luat decizia, fără prea multe explicații, să retragă proiectul nostru de la finanțare, pentru a îl include într-o finanțare BEI, împrumut pe care ministrul Rafila s-a angajat că îl va semna până la sfârșitul anului. Sperăm ca de data asta să își onoreze promisiunea, pentru că vorbim de înlocuirea unor facilități care funcționează în condiții improprii, iar brașovenii au dreptul să beneficieze de tratamente medicale în aceleași condiții ca orice european”, a declarat primarul Allen Coliban.
Spitalul va fi dezvoltat în zona Bartolomeu – CATTIA şi va avea 279 de paturi
Spitalul de pneumoftiziologie și infecțioase urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local în 2022, spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p.
Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.
Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).
Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secțiile de boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.
Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.
Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.
Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.
Proiectul include și amenajarea a 276 locuri de parcare(79 la nivelul parcajului subteran și 197 la sol) și a 12.313,5 m.p. de zone verzi.
Actualul spital de boli infecţioase funcţionează într-o clădire din 1957, iar Spitalul de Pneumoftiziologie, în spaţii de un secol
În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai corespunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punctul de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă, din punct de vedere epidemiologic, a circuitelor intra-spitalicești. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, cât și județele limitrofe.
Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
Investitii
VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.
Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.
Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.
Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov
Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:
În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:
- reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
- reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
- construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
- realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
- reabilitarea castelului de apă din localitate.
Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav
Investiții ample și în Codlea
În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:
- reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
- modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
- construirea a două stații de pompare a apelor uzate.
Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea
Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei
Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.
Investitii
Reabilitarea Corpului B de la Spitalul „Mârzescu” intră într-o nouă etapă, după ce Fundația Metropolis s-a retras din proiect. Investiția de peste 60 de milioane de lei promisă de Consiliul Județean Brașov, în analiză pentru finanțare guvernamentală
Consiliul Județean Brașov continuă demersurile administrative pentru reabilitarea și modernizarea Corpului B Mârzescu, clădire în care funcționează secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după ce Fundația Metropolis și actorul Codin Maticiuc au renunțat ieri la acest proiect, pentru a lăsa Consiliului Județean prioritate într-o investiție care vizează întreaga clădire.
După ce, în 2023, Județul Brașov a obținut certificarea dreptului de proprietate asupra imobilului, autoritatea județeană a alocat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală și reabilitare a clădirii.
Indicatorii tehnico-economici, aprobați în plenul CJ Brașov
După o primă procedură de achiziție anulată în 2024 din lipsă de ofertanți, demersul a fost reluat și finalizat, firma câștigătoare elaborând documentația DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean Brașov, în data de 16 decembrie 2025.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieșire de urgență” au fost aprobați în ședința CJ Brașov din 29 ianuarie.
Conform documentației, valoarea totală a investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 43.319.681,02 lei (cu TVA); durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Clădire încadrată în risc seismic II. CJ Brașov solicită finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Expertiza tehnică realizată în cadrul documentației DALI arată că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În acest context, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedurile pentru accesarea unei finanțări guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul destinat clădirilor de interes și utilitate publică.
Documentația a fost deja încărcată în platforma programului și înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, aflându-se în prezent în etapa de analiză a eligibilității.
Imobil cu funcțiuni medicale esențiale pentru județ
Clădirea Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Brașov și este administrată de: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (demisol și etaj II) și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).
Construit în perioada interbelică, imobilul a funcționat inițial ca pavilion al Spitalului Județean. După preluarea administrării spitalelor publice de către CJ Brașov, în anul 2010, autoritatea județeană a asigurat finanțarea atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare, în funcție de solicitările venite din partea managementului unităților sanitare.
-
Cotidian14 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian15 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov12 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație12 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
