Ramai la curent!

Stiri Brasov

Drumul interjudeţean Covasna – Braşov are o nouă faţă. Lucrările de modernizare au fost recepţionate la finele săptămânii trecute

Publicat

in

Lucrările de modernizare ale drumului interjudețean Covasna – Brașov, care face legătura între drumul național DN 12 și drumul național DN 13 – format din DJ 131 km 0+000–7+856 și DJ 131B km 0+000–12+978 s-au finalizat la sfârșitul săptămânii trecute, a anunțat Consiliul Județean Brașov.

Valoarea totală actualizată a acestor lucrări a fost de 116.906.925,99 lei, din care cheltuielile totale eligibile pe fonduri europene – 115.549.648,95 lei.

Recepția lucrărilor a avut loc în comuna Augustin, la podul peste Olt situat pe DJ 131B la km 12+125, refăcut integral în cadrul acestui proiect.

Un proiect pornit din 2018

În 6 februarie 2018, pe vechiul pod de la Augustin, la granița județelor Brașov și Covasna, preşedinţii celor două consilii judeţene semnau alături directorul general al ADR Centru contractele de finanţare pentru modernizarea traseului interjudețean Brașov-Covasna, care unește DN 13 cu DN 12 prin Măieruș, ocolind munții Baraolt și Bodoc, cu revenire la cursul superior al Oltului, în comuna Malnaș. 

Astfel, pe lângă finanțarea reabilitării celor două segmente din DJ 131 şi DJ 131B din judeţul Braşov, pe traseul DN 13 – Măieruș – Apața – Ormeniș – Augustin – limită județ Braşov, a fost finanţată şi modernizarea tronsonului din DJ 122 Baraolt – Biborțeni – Malnaș – DN 12, obiectiv implementat de Consiliul Judeţean Covasna. Cererile de finanţare au fost elaborare în colaborare de cele două administraţii, corelând interesele de dezvoltare ale județelor vecine Covasna și Brașov. 

Tronsoanele modernizate asigură o conectivitate mai bună a oraşului Baraolt şi a zonei Valea Zălanului din judeţul Covasna, cu principalele artere rutiere din sud-estul Transilvaniei, respectiv DN 12 (Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Toplița) și DN 13 (Brașov – Rupea – Sighişoara – Târgu Mureș) şi, în egală măsură, o conexiune directă şi modernă a comunităţilor din partea nordică a judeţului Braşov cu localităţile din judeţele învecinate Covasna şi Harghita. 

În 21 iulie 2020 a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor, implementat de Asocierea SC Gott Strasse SRL – SC Perfect Consult Europe SRL – Hydrostroy AD, împreună cu subcontractorul SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania, care s-a ocupat de proiectarea şi execuţia relocării reţelelor de utilităţi publice. 

Valoarea totală a contractului de execuţie la finalizarea lucrărilor – 130.249.170,03 lei

În 7 august 2020 a avut loc predarea amplasamentului către constructor, iar câteva zile mai târziu, în 24 august 2020, Consiliul Judeţean Braşov a transmis ordinul de începere pentru proiectul „Modernizare drum interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi drumul naţional DN 13 – format din DJ 131 km 0+000–7+856 şi DJ 131B km 0+000–12+978”.

Lucrările executate în cadrul proiectului

Din fondurile europene au fost modernizaţi 15,59 kilometri de drumuri, acostamente şi trotuare, iar cu finanţare de la bugetul local al Judeţului Braşov a fost modernizat un sector de drum în lungime de 5,24 km. Au fost amenajate staţii de transport public, s-au construit rigole, şanturi, drenuri şi puţuri absorbante pentru evacuarea apelor pluviale, s-au refăcut podeţele transversale şi cele de acces la drumurile laterale şi au fost reabilitate trei poduri peste râul Olt, pârâul Măieruş şi pârâul Remetea.

Reabilitarea podului de la Augustin a fost cea mai amplă lucrare de artă din cadrul contractului

Reabilitarea podului de la Augustin a fost cea mai amplă lucrare de artă din cadrul contractului, spun reprezentanţii firmelor care au lucrat la acest obiectiv. Constructorul a refăcut infrastructura şi suprastructura acestuia, calea de rulare fiind modernizată pe toată lungimea podului, care măsoară 164,18 metri. Au fost executate injectări de fisuri și reparaţii cu mortare speciale, au fost consolidate culeele, au fost schimbate aparatele de reazem şi s-au executat perforările cu ancore matate. În urma reabilitării, podul are o lăţime a căii de rulare de 7,80 metri şi trotuare late de un metru. În paralel, albia râului Olt a fost curăţată, defrişată şi amenajată, au fost aşternute anrocamentele din piatră brută şi s-a turnat betonul.

De asemenea, în cadrul proiectului au fost realizate consolidări, au fost construite sau reparate zidurile de sprijin, s-au amenajat trecerile la nivel cu calea ferată şi, acolo unde a fost necesar, au fost deviate reţelele de utilităţi. În ceea ce priveşte reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, lucrările s-au executat pe tronsoane, de la intersecţia dintre DJ 131 şi DN 13 până la intrarea în comuna Apaţa, între Apaţa şi intrarea în comuna Ormeniş, între comunele Ormeniş şi Augustin, şi sectoarele din intravilanul localităţilor.

Pe întreaga lungime a drumurilor structura rutieră a fost refăcută în totalitate, fiind executate lucrări de excavație până la fundaţie, urmate de aşternerea straturilor de balast, piatră spartă şi a celor două straturi de asfalt.

Citește mai departe
1 Comentarii

Politica

Război total în PNL? Riscă Veștea să fie premier dar nu și liberal? Ilie Bolojan reclamă un „un act ostil” din partea președintelui României

Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a provocat reacții dure în interiorul PNL. Ilie Bolojan susține că partidul nu a fost consultat, iar Ciprian Ciucu vorbește despre „complot” și „trădare”.

Publicat

in

Desemnarea lui Adrian Veștea de către președintele României, Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern a luat prin surprindere conducerea PNL. Cel puțin asta reclamă președintele partidului, Ilie Bolojan, care, printr-o postare pe Facebook a reclamat că „nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii”.

„Este un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat Bolojan.

Bolojan a anunțat că va convoca o ședință a Biroului Politic Național pentru a lua o decizie oficială.

Posibile sancțiuni, dar fără o decizie oficială. Veștea, acuzat că „a conspirat”

La rândul său, primarul general al capitalei, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, care face parte din tabăra Bolojan, a apreciat că desemnarea lui Adrian Veștea drept premier, direct de către președintele României, ca fiind „Complot. Trădare. Ingerință”.

„Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui. Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Domnul Veștea fiind printre ei. Unul dintre obiective este ruperea PNL. Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test (…) Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a declarat Ciprian Ciucu.

Practic, Ciucu dă de înțeles că PNL va lua măsuri împotriva lui Adrian Veștea și nu este exclusă o propunere de excludere a acestuia din partid. De asemenea, nu este exclus ca excluderea să fie votată, având în vedere că unii dintre liberalii „dizidenți” la nivel declarativ (oponenții lui Bolojan) s-au răzgândit și au votat „pentru” atunci când au fost supuse decizii pe care le-au criticat anterior.   

PNL Brașov este neutru pentru moment

De altfel, la nivelul PNL Brașov nu există încă o poziție oficială legată de desemnarea lui Adrian Veștea pentru a forma noul guvern. Ciprian Sterpu, omul care, cel puțin teoretic, ar trebi să comunicare dinspre PNL Brașov, a spus, în acestă dimineață, la scurt timp după anunțul lui Nicușor Dan că, „deocamdată” nu există un punct de vedere oficial al organizației, cu privire la această desemnare.

Citește mai departe

Politica

Adrian Veștea, premier desemnat, își asumă un Guvern politic: „Sunt dispus să discut cu partidele pro-occidentale din Parlament”. Redeschide ușa PSD-ului?

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Liberalul anunță negocieri cu partidele pro-occidentale și promite un guvern axat pe reforme, dezvoltare și colaborare cu administrațiile locale.

Publicat

in

Desemnat în această dimineață ca premier al României, de către Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a spus că este dispus să discute cu toate partidele democratice și pro-occidentale și că își dorește o colaborare cât mai strânsă cu administrațiile din județe.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate ulterior de primar, al treilea mandat de preşedinte de conciliul judeţean şi am avut şi timp de un an jumatate şansa de a fi membru al Guvernului României şi am fost ministru la dezvoltare”, a spus Adrian Veştea.

Veștea prea să fie premierul administrațiilor din județe

El a menţionat că, prin aceste oportunităţi a avut şansa să meargă în fiecare judeţ al României şi să stea de vorbă cu primarii, cu oamenii şi are toată convingerea că în cel mai scurt timp va forma o echipă cu o susţinere solidă în Parlament.

„Îmi doresc un guvern politic care să-şi asume reforme reale şi care să menţină România pe direcţia pro-occidentală. Noi suntem a şasea ţară din Europa şi trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi. De asemenea, voi avea o politică axată pe priorităţi ce ţin de urgenţele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE şi operacionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea”, a anunţat Veştea.

„Siguranţa românilor şi bunăstarea lor sunt obiectivele mele. Plec la drum cu gândul la toţi primarii din această ţară cu care am lucrat, cu gândul la toţi românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate şi responsabilitate. Sunt deschis să discut cu formaţiunile politice, democratice, pro-occidentale, din Parlamentul României”, a mai afirmat Adrian Veștea.

Redeschide Veștea ușa PSD-ului?

Rămâne de văzut spre ce formațiuni politice se va îndrepta Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern al României, având în vedere că el este unul dintre liderii naționali ai PNL care nu s-a opus continuării unei colaborări cu PSD, atunci când formațiunea condusă de Ilie Bolojan a impus o rezoluție prin care excludea orice parteneriat cu social-democrații.

Suspiciunea că se pregătește o nouă alianță PNL-PSD a fost lansată, imediat după anunțul lui Nicușor Dan, chiar de către liderul PNL, Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, în relația cu USR, Adrian Veștea este cunoscut pentru poziția nu foarte „prietenoasă”, el acuzând (cu mici excepții) la reuniunile naționale ale partidului, lipsa de colaborare a acestora, la nivelul județului Brașov. Mai mult, și liderul USR Brașov, Irineu Darău, l-a acuzat public pe Veștea că „înfige cuțitul în spatele lui Bolojan”.

Citește mai departe

Politica

Femeile din PSD și-au ales noile structuri de conducere. Noii lideri sunt… vechii lideri, dar fără fosta președintă Camelia Bertea

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales noua conducere. Ioana Adriana Henegar a obținut un nou mandat la nivel municipal, iar deputatul Ariana Bucur a fost aleasă președinte al organizației județene.

Publicat

in

Organizația Femeilor Social Democrate Brașov și-a ales, la data de 12 iunie 2026, noile echipe de conducere în cadrul Conferinței de alegeri, în cadrul unui eveniment la care au participat membre ale organizației, reprezentanți ai PSD Brașov și lideri ai structurilor social-democrate din municipiu și județ.

OFSD Municipiul Brașov, tot sub coordonarea Ioanei Henegar

În urma votului exprimat, Ioana Adriana Henegar, consilier local la Brașov, a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Municipiul Brașov. Biroul Permanent Municipal al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ioana Adriana Henegar, în calitate de președinte, funcția de prim-vicepreședinte este ocupată de Raluca-Cristina Dan, iar funcția de secretar de Andreea-Gabriela Suciu.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Elena-Loredana Pleșcan, Ștefania-Florentina Simon, Nicoleta-Claudia Ilie, Margareta Szekely și Corina-Maria Preda.

Membre ale Biroului Permanent Municipal sunt Antonia Richea, Paula-Bianca Drăgoi, Diana Chioșa, Elena Varză-Drăghici, Lavinia Fătu, Valentina Tănase, Ioana Matei, Geanina Climescu și Laura Ghibea.

OFSD județul Brașov va fi condus de Ariana Bucur

De asemenea, în cadrul reuniunii de vineri, Ariana Bucur, deputat, a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Județul Brașov.

La nivel județean, Biroul Permanent Județean al Organizației Femeilor Social Democrate Brașov este condus de Ariana Bucur, în calitate de președinte.

Funcțiile de prim-vicepreședinte sunt ocupate de Alexandra Ioana Crivineanu și Ioana Adriana Henegar.

Din echipa de vicepreședinți fac parte Nicoleta Ilie, Laura Ghibea, Corina Preda, Paula Drăgoi, Geanina Climescu, Alina Iftene, Ștefania Simon, Laura Bratosin, Aurora Divile, Adriana Mihalache, Luminița Radu, Nicoleta Voicescu, Liliana Vlad, Gabriela Pelei, Raluca Bucșa, Alexandra Poparad, Oana Marcu, Luminița Vlaicu, Nicoleta Moldovan, Loredana Moldovan, Larisia Găitan, Tatiana Radu și Galina Secrieru.

Funcția de secretar executiv al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brașov este ocupată de Alexandra Maria Chivu.

Camelia Bertea nu se mai regăsește în Biroul Politic Județean

De remarcat este că, potrivit comunicatului de presă transmis de PSD după alegerile din OFSD la nivelul județului Brașov, în niciuna dintre structurile de conducere nu se regăsește Camelia Bertea.

În urmă cu doi ani, primarul orașului Victoria a făcut pasul dinspre USR Brașov, înscriindu-se în PSD Brașov cu puțin înainte de alegerile locale. Ulterior, în iulie 2024, Camelia Bertea prelua funcția de președinte al OFSD Județul Brașov, într-o structură de conducere în care în funcțiile de prim-vicepreședinți a fost alese, ca și acum, Alexandra Crivineanu și Ioana Henegar.

Citește mai departe

Trending