Ramai la curent!

Cotidian

Prima ninsoare ar putea prinde pe picior greșit 10 primării. Cât costă deszăpezirea drumurilor din județul Brașov

Publicat

in

Chiar dacă a fost un val de frig „de avertisment”, iar până la primele ninsori nu mai este foarte mult, 10 primării din județul Brașov nu rezolvat problema deszăpezirii în sezonul rece 2017 – 2018. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Prefecturii Brașov, dacă ninge în scurt timp nu ar avea cine să dea zăpada de pe străzile din două orașe (Predeal și Victoria) și din comunele Hărman, Hoghiz, Moieciu, Racoș, Șoarș, Tărlungeni, Teliu și Ungra.

În cele mai multe situații, primăriile au comunicat că acest serviciu este  „în curs de contractare pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice” sau „în curs de contractare”. Cea mai întârziată comună este Teliu, edilii precizând că lucrează la caietul de sarcini necesar contractării. 

În ceea ce privește drumurile naționale care tranzitează județul, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov are încheiat un contract subsecvent cu SC Consal SRL, valabil până la sfârșitul anului. În baza acestui contract vor fi deszăpezite toate arterele pe care se circulă în regim de drum național sau de autostradă (cum este cazul ocolitoarei mari a municipiului Brașov). După 1 ianuarie reprezentanții DRDP Brașov au anunțat că vor semna un nou contract subsecvent cu firma amintită.

Tot Consal se ocupă și de deszăpezirea drumurilor județene, în baza unui contract subsecvent valabil în sezonul de iarnă 2017 – 2018.

În municipiul Brașov, cel puțin până la data de 2 noiembrie 2017 sunt valabile contractele cu firmele Vectra și Eurostrada.

Cât costă deszăpezirea

  • Pentru drumurile naționale: valoarea contractului subsecvent de servicii, cu valabilitate până la data de 31 decembrie, este de 4.377.988,83 lei, cu TVA;
  • Pentru drumurile județene: valoarea contractului este de 1.005.355,20  lei,  fără TVA
  • Pentru drumurile din municipiul Brașov nu este menționată o sumă ci ce precizează că această activitate se va realiza în limita bugetului aprobat.
  • Pentru drumurile din municipiul Săcele: este semnat un contract pe cinci ani, în valoare de 15.000.000 lei, fără TVA cu SC Cibin SRL
  • Pentru drumurile din Ghimbav: operatori sunt SC Comprest SA, SC Vectra Service SRL. Serviciile sunt calculate „la bucată”: curăţat manual al zăpezii şi al gheţii – 0,105lei/mp; curăţarea mecanizată a carosabilului de zăpadă – 315,016 lei/ora;  încărcatul şi transportul zăpezii şi gheţii la locul de depozitare – 92,435lei/mc; combaterea poleiului (sort în amestec cu sare) –  320,01 lei/ora (preţul nu conţine materialele folosite); combaterea poleiului (CaCl soluţie) –  342 lei/ora (preţul nu conţine materialele folosite). Contractele sunt valabile până la organizarea unei noi licitaţii pentru atribuirea deszăpezirii localităţii;
  • Pentru străzile din Făgăraș, Codlea, Zărnești și Râșnov sunt semnate contracte de delegare de gestiune cu firmele aflate în subordinea Consiliului Local. La Râșnov deszăpezirea se face în baza unui contract valabil pentru o perioadă de 25 de ani încheiat în anul 1998 cu SC GOSCOM
  • În orașul Rupea deszăpezirea se face în regie proprie.
  • Comuna Fundata are încheiate două contracte, care expiră la data de 31 decembrie 2017. Contractele sunt semnate cu SC MONDO TRANS COMPANY SRL (140 lei/ora de acționare buldozer, 120 lei/ora de acționare autograder) și SC SGR BULDO SRL (200  lei/ora de acționare);
  • Comuna Cristian: operator SC DOROBEIUL SRL, valoare maximă 132.519 lei, fără TVA;
  • Comuna Budila are încheiat un contract valabil în perioada 15 noiembrie 2017 – 15 martie 2018, cu SC Transgat-Sort SRL în valoare de  000 lei fără TVA;
  • Comuna Bran a transmis Prefecturii Brașov valoarea serviciilor în sezonul rece în 2016 –2017 respectiv 719 lei, operator fiind SC Utilităţi Publice Bran SRL;
  • Comuna Sânpetru are un contract semnat cu SC CIBIN SRL, valabil până la 12 decembrie 2017. Tariful practicat este de 239,25 lei/ora de lucru;
  • Pentru drumurile din comuna Prejmer se va face achiziție directă pentru închiriere utilaje deszăpezire, nisip, sare, alte materiale;
  • În celelalte comune, deszăpezirea se face în regie proprie sau prin contracte de delegare de gestiune către firmele aflate în subordinea consiliilor locale.

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Cotidian

Plătitorii de taxe și impozite din Brașov au alimentat bugetul local cu peste 220 milioane de lei. Mulți și-au plătit integral obligațiile. Ce vor primi în schimb?

Publicat

in

179.712 de contribuabili din municipiul Brașov și-au plătit parțial sau total taxele și impozitele locale, până la data de 31 martie, ultima zi în care s-a acordat bonificația de 10% pentru achitarea integrală a sumelor datorate. De altfel, potrivit informațiilor Primăriei Brașov, 77% dintre contribuabili și-au achitat obligațiile de plată în totalitate.

Conform aceleiași surse, până la data de 31 martie, de la contribuabilii din Brașov a fost încasată suma totală de 220.178.899 lei, sumă care rămâne integral la bugetul local al municipiului. De altfel, acesta este unul dintre marile beneficii ale plăților făcute până acum, banii urmând să fie gestionați doar pe plan local pentru finanțarea unor investiții și politici publice.

82.080 de contribuabili au făcut plăți online

Ca si comportament fiscal în 2026 s-a înregistrat o creștere a plăților online 82.080 contribuabili achitand prin contul brasovcity și ghiseul.ro.

„Comparativ cu alți ani, în ultimele zile, chiar dacă a crescut numărul celor care făceau plăți, nu au fost timpi mari de așteptare, astfel că nu au mai fost cozi la fel de mari ca în anii precedenți. Inclusiv o parte dintre cei care au mers la sediul Direcției Fiscale, au preferat să plătească la automatele de plată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Conform legislației, taxele pe terenuri, clădiri și mijoacele de transport se pot plăti în două rate egale, termenele fiind 31 martie și 30 septembrie.

De asemenea, în municipiul Brașov, data de 31 martie a fost termenul limită pentru plata abonamentului pentru locul de parcare.

Citește mai departe

Trending