Connect with us

Cotidian

12 urși din județul Brașov propuși pentru împușcare. Pentru recoltarea a două exemplare a fost primit acordul de la Ministerul Mediului

Published

on

Dacă la jumătatea lunii trecute, la APM Braşov erau în evidenţe dosarele pentru recoltarea a 6 urşi (VEZI AICI LISTA), marţi, în urma unui „inventar” realizat după ședința Comitetului pentru situaţii de urgenţă ce s-a desfăşurat la Prefectura Braşov, numărul exemplarelor pentru care se va cere recoltarea de la Ministerul Mediului a ajuns la 12. 

Pentru două exemplare au fost semnate „sentinţele” de către ministerul Mediului, iar pentru ceilalți procedurile sunt în diferite stadii. Astfel, potrivit prefectului Brașovului, Marian Rasaliu, Ministerul Mediului a aprobat recoltarea pentru un urs din zona Sebeș și pentru unul din Fondul de Vânătoare Bârsa (în zona Zărnești). „Am fost ieri (luni, 6 noiembrie – n.n.) la Ministerul Mediului. Erau trei dosare de recoltare pentru județul Brașov, dintre care au fost aprobate două, iar al treilea, prin care se cerea recoltarea unui urs tot din zona Sebeș, a fost respins, pentru că animalul nu a produs pagube”, a precizat prefectul.

Pentru alți doi urși, care au atacat oameni în Făgăraș și Hârseni, prefectul a anunțat că facem dosarele și le depunem la Ministerul Mediului”.

Cereri de recoltare vor fi depuse și de către Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, pentru 7 exemplare:

  • două care coboară frecvent în Valea Cetății
  • patru (o ursoaică cu cei trei pui) care au început să se „plimbe” pe Strada Carpaților și Calea București (prezența acestora a fost semnalată pe numărul unic de urgență 112)
  • unul din zona Bunloc – Dâmbul Morii (cel mai probabil cel pentru care, în 17 octombrie, la APM Brașov era înregistrată o cerere de relocare).

Recoltarea a fost solicitată și pentru ursul care încearcă să intre aproape în fiecare seară în Cabana Postăvarul. Acesta a fost mutat deja de două ori, dar, de fiecare dată a găsit drumul spre cabana de pe Masivul Postăvarul.

Pe de altă parte, în afara recoltării, în timpul ședinței nu s-a amintit de relocarea vreunui exemplar. De altfel, nu au fost prezentate alte măsuri privind managementul acestei specii.

De asemenea, la ședință nu au fost prezentate instituții, fundații sau organizații care au derulat sau derulează proiecte (unele finanțate direct de Comisia Europeană) privind managementul acestei specii și  fac parte din grupul de lucru privind managementul speciilor de urs, lup, râs și pisică sălbatică, constituit la nivelul Ministerului Mediului.

Comisie specială pentru a ține sub control „teroare ursină” din județul Brașov

„Asistăm în ultimele săptămâni la un fenomen îngrijorător. Urșii coboară în sate, comune și chiar în municipiul Brașov. Ieri am fost la Ministerul Mediului și am avut inclusiv discuții cu ministrul Mediului. Am prezentat o situație clară a atacurilor din gospodării. Zilele trecute, o ursoaică a intrat în Fundata, au fost atacurile de la Făgăraș, am avut problemele de la Cabana Postăvarul. A fost atacul de la Hârseni. Am decis ca de azi (luni, 7 noiembrie – n.n.) să înființăm și să facem funcțională o comisie din care vor face parte primarii, administratorii fondurilor forestiere, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, ai Gărzii Naționale de Mediu, ai Gărzii Forestiere și ai Institutului Național pentru Cercetări și Amenajări Silvice. Astfel vom putea supraveghea migrația urșilor, dar și a altor specii care produc pagube, respectiv lupii și mistreții. Este ciudat să vezi un urs pe Calea București sau în Valea Cetății. În această comisie, un rol esențial îl are administratorul fondului silvic. El nu are numai beneficii și obligația de a preveni migrarea animalelor din zonele administrare către zonele populate. Le cer administratorilor să semnaleze fiecare chestiune ce scapă de sub control. Cred că într-o luna lucrurile se vor liniști, pentru că urșii vor intra în hibernare. Până atunci, este nevoie de vigilență, pentru că e vorba de integritatea oamenilor”, a declarat Rasaliu. 

Totodată, prefectul a prezentat și o cauză a apariției „terorii ursine”: „Problema este  că nu s-a intervenit de mult în ceea ce privește recoltarea și reglarea numărului de animale. De doi ani nu s-a recoltat nici un exemplar. Au apărut ursoaice cu 2-3 pui. Se încearcă menținerea animalelor în habitate și în păduri. Animale s-au înmulțit și nu au fost protejate. Li s-a restrâns aria și nu mai au zone de hrănire. Se fac eforturi de împingere a animalelor”.

Rasaliu a mai spus că „nu sunt pentru împușcare, dar nici nu pot fi de acord cu prezenta urșilor în municipii, orașe sau în zonele rurale. Totul până la protejarea oamenilor! Trebuie să fim conștienți că sunt urși agresivi, iar prezența lor ne împinge la solicitări de recoltare și de extragere. Animalele pot recidiva și vreau să prevenim accidente”.

Întrebare fără răspuns: câți urși sunt în județul Brașov?

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a menționat că în județul Brașov este depășit numărul optim de urși, dar, întrebat câte animale sunt și câte ar trebui să fie, nu a știut să răspundă. Singurele date în acest sens au fost oferite de reprezentantul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Cosmin Didă, care a spus că pe cele 12.600 de hectare administrare de regie sunt peste 100 de exemplare, în condițiile în care numărul optim este de 80.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending