Peste 400 de militari participă la exerciţiul Steadfast Jupiter 2023 (STJU23), a cărui ceremonie de deschidere are loc marţi, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”...
Centrul Civic al Brașovului a fost inundat de fum luni după după amiază, din cauza unui incendiu la pasajul subteran de lângă biserica de lemn. Potrivit...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, despre proiectul noului spital de Pneumologie, care este finanţat din PNRR, că se aștepta la o „minimă și decentă...
Salvatorii montani au avut multă treabă sâmbătă, când au avut parte de intervenții atât în Postăvarul, cât și în Bucegi. Astfel, Salvamont Județul Brașov, a intervenit...
Lucrările de pregătire a sezonului de schi sunt în plină desfășurare, iar vineri a început testarea sistemului de înzăpezire al domeniului schiabil din Poiana Brașov. Termenul...
Peisajele de toamnă din Japonia, Finlanda ori România sunt promovate de publicația americană The Wall Street Journal într-un articol care prezintă cele mai frumoase șase destinații în acest...
Voluntarii INVICTUS au ajuns vineri la Brșaov, în cadrul evenimentului „Ștafeta veteranilor”, ediția a X-a. Evenimentul, organizat de INVICTUS România, în perioada 5-25 Octombrie 2023, se...
Începute în anul 2021, lucrările de reabilitare a DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – limită Judeţ Harghita au fost finalizare, iar vineri...
Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov a lansat, vineri, platforma TeachBV, care găzduieşte o reţea de meditatori (mentori) voluntari, din ciclul de învăţământ liceal, la care...
Începând cu acest an universitar, toți studenții Universității Transilvania din Brașov vor putea folosi, în locul carnetului de student, cardul digital de student. Acest card poate...