Operatorul depozitului ecologic zonal Brașov, FIN-ECO S.A., anunță demararea lucrărilor aferente proiectului de degazare a celulei 3. Sistemul ce urmează să fie instalat presupune captarea, transportarea...
Noul director al RIAL, Sorin Jula, numit de curând în funcţie de către primarul Allen Coliban, anunţă că până la 15 iulie, doar „30 şi ceva”...
Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă în România cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. La nunți și botezuri pot participa, în...
Începute în luna marte a anului trecut, lucrările la terminalul Aeroportului Internațional Brașov au fost terminate. Mai urmează să se facă racordurile la utilități, apoi se...
După mulți ani de pregătiri, proiectul pasajului hobanat de la Gara Brașov va intra astăzi în etapa exprimării opiniilor de către cetățeni. Mai exact, începând cu...
Aproximativ 70 de angajați ai SC RIAL SRL, companie care aparține Municipalității, au protestat ieri în curtea societății, oprind lucrul. Angajații spun că există ar exista...
Drumarii de la Secția de Producție a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au început zilele trecute să repare sectorul dintre Moieciu și Fundata al...
După ce anul trecut au fost demontate pentru a permite accesul unui vehicul care să decolmateze pârâul Graft, balustradele de pe marginea cursului de apă nu...
După ce au scăpat au scăpat întregi după bombardamentele din americane din anul 1944, au rămas în picioare în perioada comunistă și nu au ajuns pe...
Consilierul local liberal al municipiului Braşov, Valeriu Vătavu, şi-a dat demisia din administraţia locală. Demisia sa a fost depusă şi înregistrată la CL Braşov încă din...