Ramai la curent!

Cotidian

Față de anul trecut, salariul primarului din Codlea a crescut cu 5.467 de lei pe lună. Salariile altor șefi au scăzut. Totuși Codlea are printre cel mai bine plătiți funcționari  

Publicat

in

Angajații Primăriei Codlea vor primi salariile conform noii grile, dacă aceasta va fi aprobată de consilierii locali în ședința de plen de luna aceasta. Numărul 1 din punct de vedere al salariului va fi, logic, primarul Cătălin Muntean (PNL),  cu o indemnizație de 9.425 de  lei/lună, urmat de viceprimarul Mihai Cîmpeanu (PSD), cu o indemnizație de 7.975 de lei/lună, veniturile celor doi fiind stabilite prin lege. 

Asta după ce, potrivit declarațiilor de avere în care sunt menționate veniturile pe anul 2016, primarul a avut un salariu de 3.958 de lei /lună  (cu 5.467 de lei mai puțin față de noua grilă), iar viceprimarul de 3.366 de lei/lună  (cu 4.609 lei mai puțin față de noua grilă).

Anul trecut, primarul era „undeva la mijlocul grilei”

Viceprimarul a afirmat că, în medie, dacă proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor grile va fi aprobat de Consiliul Local, în medie, salariile vor fi mai mari cu 10%, dar nu toți angajații vor fi pe plus.

„Conform noii grile, salariul unui şef de direcţie (Direcţia Arhitect şef şi Direcţia Asistenţă socială) de 7.000 de lei/lună, în loc de aproximativ 7.500 de lei/lună, iar a unui şef de serviciu de 6.300 de lei/lună, față de 6.600 de lei/lună. Decizia diminuării unor salarii a fost luată după ce se ajunsese ca primarul să fie undeva la mijlocul grilei, pentru că, în timp, unii dintre angajaţi au obţinut în instanţă acordarea unor stimulente. Acum, prin noua grilă de salarizare este restabilită ierarhia”, a declarat Cîmpean.  

În schimb, noua grilă prevede creșteri salariale cu aproximativ 40% pentru personalul contractual, dar nu mai mari decât cele ale funcționarilor publici.

Salariul minim la primărie: 1.670 de lei /lună

Conform noii grile, salariul secretarului oraşului va fi de 7.250 de lei/lună, iar cel al unui director, şef compartiment sau director executiv de  6.700 de lei/lună. În funcție de gradație, salariul unui auditor superior este cuprins între 4.575 de lei/lună şi 5.659/lună lei, leafa unui consilier juridic superior, poate ajunge la 5.038 de lei /lună, iar un referent la 3.372 de lei/lună.  Cel mai mic salariu al unui muncitor necalificat va fi de 1.670/lună de lei pe lună, fără sporuri. 

Dar În viitor, angajaţii Primăriei Codlea vor primi bonuri de masă şi tichete de vacanţă care vor mai rotunjo veniturile. Cel puțin așa zice viceprimarul.

 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending