De luni, a început conectarea la sistemul „live cam” de pe site-ul Primăriei Brașov a celor 42 de camere instalate în anul 2015 prin proiectul „Modernizare integrată a sistemelor de iluminat public şi creşterea siguranţei publice din Municipiul Braşov”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013.
Acestea, a explicat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz, se vor adăuga celor 30 de camere care puteau fi urmărite live de către brașoveni.
„Până acum, imaginile preluate de cele 42 de camere de supraveghere, montate în zone de risc, puteau fi văzute doar la dispeceratele Primăriei și Poliției Locale Brașov. De vineri, când se va finaliza conectarea la rețeaua de camere «live cam», imaginile pot fi văzute de toți brașovenii”, a afirmat Gantz.
Prin cele 72 de camere, brașovenii pot „supraveghea” intersecții, spații publice sau parcuri.
Fii primul care comentează