Ramai la curent!

Cotidian

Ce îi lipsește Branului ca să fie stațiune turistică de interes național? Două investiții fără de care va rămâne o simplă comună

Publicat

in

Comuna Bran ar putea deveni stațiune turistică de interes național numai dacă îndeplinește cumulativ două condiții importante: să aibă un centru medical de urgență și să  finalizeze lucrările pentru reţeaua de canalizare. 

Branul încearcă de mai mulţi ani să devină Staţiune turistică de interes naţional, alături de alte localităţi braşovene – Predeal, Râşnov şi Poiana Braşov, dar lipsa acestor servicii şi dotări face ca titlulatura să fie destul de greu de obţinut. Deocamdată, niciuna dintre aceste condiții nu este atinsă. Pentru intervențiile medicale, Branul are un serviciu de ambulanță are acoperă și Moieciul și Fundata, nu și un centru medical de urgență, iar în ceea ce privește rețeaua de canalizate, lucrările serioase abia din acest an vor începe și vor fi gata, cel mai repede în doi ani.

„Deocamdată rămânem la stadiul de Staţiune turistică de interes local, dar ne preocupă transformarea localităţii în Staţiune Turistică de Interes Naţional. Dacă la canalizare se lucrează, avem finanţare, iar lucrările estimăm a se termina în anul 2019, pentru Centrul Medical de Urgenţă încă nu avem soluţii. În prezent, pentru zona Bran-Moieciu-Fundata avem patru echipaje de Ambulanţă, care funcţionează într-o clădire din Bran, dar pentru înfiinţarea unui Centru Medical de Urgenţă este nevoie de mai mult personal – medici, asistente”, a declarat marți, primarul comunei Bran, Rareș Rădăcină. 

Acesta a mai precizat că a avut discuţii cu primarii din Moieciu şi Fundata în acest sens şi ar putea realiza acest obiectiv împreună, urmând a-l subvenţiona din bugetele locale.

„Spaţiu vom avea după ce ne vom muta din actualul sediu al Primăriei în clădirea fostului spital din localitate, pe care primăria a achiziţionat-o de la proprietar cu suma de 928.000 de euro, pe care o plătim în termen de trei ani. Acum se lucrează la reabilitarea energetică a clădirii, la recompartimentări, recondiţionări. Ne vom muta peste doi ani. Tot în acest sediu va funcţiona şi Poliţia Locală, Pompierii şi Serviciul de Ambulanţă. Vom vedea după mutare ce destinaţie îi vom da actualului sediu al primăriei, poate va fi transformat în Centrul Medical de Urgenţă”, a mai spus primarul. 

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending