Ramai la curent!

Cotidian

Voluntari din România, Estonia, Grecia și Franța au amenajat la Brașov o „sală de repetiții”. Cât va rezista?

Publicat

in

Asociația pentru Integrare Socială și Protecția Mediului Feed-Back” Brașov (Centrul de Voluntariat Brașov) a inaugurat în părculețul de lângă Direcția de Sport și Tineret,  primele stații muzicale urbane din Brașov. Cei mici, și nu numai ei își pot testa talentul cântând la o chitară, la tobe și la alte instrumente neconvenționale. De asemenea, având n vedere că acest acest loc a mai fost amenajat de câteva ori și, de fiecare dată a fost vandalizat, pentru vizitatori a fost pregătită și o „secție de votare”, unde ei pot răspunde întrebării: „Cât vor rezista stațiilemuzicale?”. 

„Evenimentul a fost realizat de voluntarii asociației noastre, împreună cu voluntari din Estonia, Grecia și Franța – care efectuează, prin intermediul Serviciului European de Voluntariat, un stagiu de voluntariat de 8 luni în Brașov. Aceste instalații au fost realizate din materiale reciclabile și simulează instrumente muzicale. Astfel, copiii prezenți la inaugurare au testat tobele, chitara și alte obiecte create de voluntari. Evenimentul a atras un număr impresionant de turiști din Germania, Polonia, Grecia, Israel, Spania, Maroc. Voluntarii au organizat și ateliere de educație ecologică, unde s-a creat o gamă diversă de obiecte din materiale reciclabile”, a declarat  Raluca Baco, coordonatorul proiectului. 

„Ne-am dorit să refacem acest spațiu care este supus vandalizării în mod sistematic. Deși ne-a fost greu să ne luăm din timpul nostru să facem ceva pentru comunitatea brașoveană, sperăm ca oamenii care vizitează parcul să folosească instalațiile noastre cu grijă și să ne respecte munca.” a declarat Nicolae Cioc, coordonatorul Centrului de Voluntariat Brașov. 

 Proiectul „Stația Muzicală Urbană” este implementat în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brașov, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Asociația Laborazon,  în perioada 1 aprilie – 31 august 2017, și este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Mol România, prin programul Spații Verzi, Componenta Spații Verzi Urbane 2017.

Bugetul total al proiectului este de 6.603,21 lei, subvenția acordată de Fundația pentru Parteneriat fiind de 5.243,00 lei, iar contribuția Asociației pentru Integrare Socială și Protecția Mediului „Feed-Back” Brașov este de 1.360,21 lei.

Inițiativa are ca scop încurajarea locuitorilor Brașovului să-și petreacă timpul liber în spațiile publice verzi din Municipiul Brașov, prin inserția unor obiecte interactive și inovative.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii din Triaj, care trec pe sub strada Hărmanului, își iau doza de adrenalină. Modernizarea pasajului este la stadiul de documente

Pasajul pietonal din Triaj, care traversează strada Hărmanului și liniile de cale ferată, continuă să fie reclamat de locuitori din cauza iluminatului insuficient. Primăria Brașov anunță că pregătește modernizarea, însă lucrările nu vor începe prea curând.

Publicat

in

De când a fost construit, în urmă cu multe zeci de ani, pasajul subteran din Triaj, care trece pe sub strada Hărmanului și calea ferată a fost o zonă evitată de locuitorii din zonă. Locuitorii din zonă îl evitau, preferând să treacă ilegal strada, însă, după ce traficul rutier s-a intensificat, nu au mai avut de ales și au început să îl folosească. Îl folosesc și acum, însă experiența nu este deloc plăcută.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că pasajul este întunecat, fiind aprinse becuri doar pe capătul dinspre Colegiul de Transporturi. În aceste condiții, cei care intră în acest pasaj se tem că, pe întuneric, pot fi atacați de tot felul de persoane. Ba mai mult, în cazul unor producerii unor astfel de evenimente, oamenii spun că identificarea autorilor este aproape imposibilă, având în vedere că nu există nici camere de supraveghere. Și dacă ar exista, ar fi inutile, având în vedere faptul că pasajul nu este iluminat.

Promisiuni din partea Primăriei Brașov: în viitor, pasajul va fi modernizat

Problema a fost prezentată autorităților locale, însă, în afara unor reparații minore, aspectul pasajului nu a fost schimbat. De altfel, nici pentru viitorul apropiat nu par să fie planuri concrete pentru acest pasaj. Conform informațiilor reprezentanților Primăriei Brașov, pentru modernizarea pasajului a fost pregătită documentația de autorizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Și cam atât.

„Urmează să fie elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările de modernizare”, au precizat reprezentanții municipalității.

Pprobabil, până la deschiderea șantierului vor mai trece luni bune, având în vedere că mai trebuie realizate destule documente și este nevoie de urmarea unor proceduri legale (obținerea acordurilor și avizelor, derularea licitației de lucrări).

Până atunci, poate nu ar strica măcar câteva becuri în plus, care să îi facă pe oameni să se simtă mai siguri în acest pasaj. Pentru becuri nu e nevoie nici de documentații, nici de licitații. Dacă nu se va realiza această intervenție minoră, când trec prin pasaj, oamenii vor continua să își ia doza de adrenalină…

Citește mai departe

Trending