Connect with us

Cotidian

Proprietarii clădirii Muzeului Civilizației Urbane ar putea fi obligați să plătească o parte a investiției în restaurare. Procesul va fi judecat de ÎCCJ

Published

on

Consiliul Județean Brașov va încerca să obțină de la actualii proprietari ai imobilului din Piața Sfatului suma de 444.593 euro, reprezentând suma investită în perioada 2001-2009 reabilitarea.

Procesul a fost deschis încă din anul 2011, iar acum a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), după ce speța a fost judecată de Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov. Pentru a-i susținută cauza în fața ÎCCJ, administrația județeană a  achiziționat deja serviciile juridice, hotărârea de Consiliu Județean în acest sens fiind aprobată în ultima ședință de plen. 

Tribunalul Brașov a respins cererea, Curtea de Apel Brașov a decis ca proprietarii să plătească 265.852 euro

Conform actului normativ al forului deliberativ județean, Tribunalul Brașov a respins cererea, motiv pentru care Consiliul Județean a făcut recurs. Curtea de Apel a admis cererea Consiliului Județean, proprietarii fiind obligaţi să plătească suma de 256.852 euro, suma reprezentând contravaloarea investițiilor.
 Împotriva acestei decizii, s-a formulat recurs de către proprietari, dar și de către Consiliul Județean Brașov, iar cauza va fi judecată de magistrații ÎCCJ.
Proprietarii nu vor să achite suma stabilită de Curtea de Apel, iar Consiliul Județean apreciază că aceasta este mult prea mică. Valoarea investițiilor se calculează prin raportare la data care a fost depusă cererea de notificarea, iar Curtea de Apel a luat în considerare data de 10 octombrie 2005. Consiliul Județean susține că la această instituție, notificare prin care proprietarii solicită retrocedarea imobilului a fost înregistrată în data de 18 octombrie 2006. Cum între cele două date s-au mai efectuat lucrări la imobil, administrația județeană consideră că ar trebui să primească suma de 444.593 euro, reprezentând valoarea investițiilor realizate în perioada  11 decembrie 2001 – 18 octombrie 2006. 
În cazul în care Consiliul Județean va câștiga procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, valoarea investiției în reabilitarea clădirii Muzeului Civilizației Urbane va fi luată în calcul în negocierea unei eventuale cumpărări a clădirii de la proprietari. 

O investiție așa cum se făcea odinioară

În 2009 conducerea Consiliului Județean Brașov inaugura Muzeul Civilizației Urbane (secție a Muzeului de Etnografie), în jumătate unui imobil din Piața Sfatului, atestat arheologic încă din secolele XIII-XIV, inclus în Lista monumentelor istorice de importanță națională. Numai că această clădire a avut și alți proprietari în afara statului sau a administrației județene, iar urmașii acestora și-au cerut casa înapoi, iar în anul 2009 era semnată dispoziția Președintelui Consiliului Județean prin care imobilul era restituit în natură.  

Restaurarea imobilului din Piața Sfatului a început, încă din 1991, când proprietar era Statul român,  și au fost încheiate în 2009. Banii necesari efectuării lucrărilor au fost alocați de Ministerul Culturii, de Consiliul Județean și dintr-o finanțare obținută prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În perioada 1997-2004, lucrările au stagnat. La începutul anilor 2000, a fost realizat un nou proiect ce presupunea consolidarea clădirii, refacerea elementelor de arhitectură și a picturilor, apoi a fost organizată și licitația pentru efectuarea lucrărilor. Înainte de redeschiderea șantierului, în clădire erau două familii care stăteau în chirie, iar pentru relocarea lor s-au mai cheltuit aproape 1,2 miliarde de lei vechi. În timpul lucrărilor din perioada 2004-2009, în interior, au fost descoperite picturi murale cu o valoare istorică deosebită. 

Lucrările au fost finalizate de Ramb Sistem, firmă care a obținut și alte contracte de la Consiliul Județean Brașov în mandatul lui Aristotel Căncescu.  

Între timp, au apărut și urmașii proprietarilor, Alexandru Vătășan, Alexandra Ionela Mihăescu și Orghidan Georgeta. Au depus o notificare la Prefectura Brașov în 2001, dar care a ajuns la Consiliul Județean abia în 2006, când lucrările erau în plină desfășurare. În 2009,  președintele Consiliului Județean a emis decizia de restituire în natură, document atacat în instanță de conducerea Muzeului de Etnografie, însă procesul a fost pierdut. 

Cât costă clădirea? 

Potrivit unor rapoarte de evaluare transmise de proprietar, în anul 2007, imobilul a fost evaluat la 1,84 milioane de euro, în 2009, valoarea acestuia a crescut la 2,5 milioane de euro, iar un an mai târziu,  potrivit unei expertize comandate de Consiliul  Județean Brașov, valoarea imobilului în care funcționează Muzeul Civilizației Urbane a fost stabilită la 1,25 milioane de euro. Nici una dintre evaluări nu a luat în considerare lucrările de restaurare.

În momentul instaurării regimului comunist, proprietari erau Savu Gh. Maria (jumătate din imobil), și Savu I. Maria (cealaltă jumătate), văduvă după Savu Ilie, fără descendenți direcți, care au solicitat retrocedarea în natură a imobilului, printr-o notificare depusă în anul 2001 la Prefectura Județului Brașov. Documentul s-a plimbat pe la mai multe instituții până în anul 2006, când a ajuns la Consiliul Județean Brașov. Proprietarii susțin că la momentul respectiv au atenționat Consiliul Județean, prin notificarea înregistrată sub nr. 5849 din 31.07.2006, să sisteze imediat renovarea, respectiv să ne restituie imobilul în natură. În 25 ianuarie 2007 proprietarii au înaintat administrației județene o ofertă de înstrăinare a imobilului, după restituirea în natură, cu prețul de 850.000 de euro. Oferta a fost analizată de o comisie de evaluare, negociată în ședințe la care a participat și directoarea Muzeului de Etnografie Brașov, Ligia Fulga. În final s-a căzut de acord asupra prețului de 797.000 de euro. La data de 15 aprilie 2008, văzând că lucrările de renovare continuă și restituirea nu are loc, proprietarii susțin că au notificat  din nou Consiliul Județean să sisteze lucrările. 

Prin Dispoziția nr. 12/14.01.2009, Consiliul Județean Brașov a retrocedat în natură imobilul din Piața Sfatului nr. 15. noii proprietari au deschis rolul fiscal, iar dreptul de proprietate s-a intabulat la data de 17.02.2009.

În 2009 și  2010, proprietarii au derulat procedura de oferire spre vânzare a imobilului către Ministerul Culturii, Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov. Ministerul Culturii și-a transferat dreptul de preemțiune către autoritățile locale. Prin Hotărârea nr. 238/23.07.2010, Consiliul Județean Brașov a aprobat exercitarea dreptului de preemțiune în vederea cumpărării imobilului. Prin HCJ nr. 313/02.11.2010, legislativul județean  a aprobat cumpărarea imobilului cu prețul de 1.253.640 de euro, iar prin hotărârea nr. 418/21.12.2010 au fost aprobate clauzele contractului de vânzare-cumpărare, potrivit cărora Muzeul de Etnografie renunța la procese, iar Consiliul Județean, după achiziționare, urma să acorde dreptul de administrare operativă Muzeului de Etnografie. Contractul ar fi trebuit să fie semnat în data de 15 martie 2011, însă directoarea Muzeului de Etnografie Brașov, Ligia Fulga, a refuzat să accepte clauzele, astfel că tranzacția ca căzut. 

 

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending