Connect with us

Cotidian

Social-democraţii au găsit „soluţia minune” pentru Autostrada Bucureşti-Braşov: vor să o transforme în  proiect național de importanță strategică

Published

on

După ce 16 ani a fost o „eternă speranţă”, Autostrada Bucureşti-Braşov ar putea deveni un obiectiv naţional strategic, promit social-democrații. Anunţul a fost făcut de premierul Mihai Tudose, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD ce s-a desfăşurat zilele trecute la Năvodari. Declaraţia şefului Guvernului vine după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea i-a solicitat premierului şi Ministrului Transporturilor o listă a obiectivelor strategice naţionale.

Am discutat despre autostrăzi, despre modul prin care aceste investiții majore pe care le așteaptă toată societatea românească să fie realizate într-un termen rezonabil. (…) Am discutat cu premierul și ministrul Transporturilor despre autostrada de pe Valea Prahovei, pe lângă celelalte autostrăzi. Există un proiect mai vechi, care are și avizele de mediu, este vorba de București-Ploiești-Brașov. Autostrada Comarnic-Brașov nu implică și autostradă între Ploiești și Comarnic. Și premierul a stabilit cu ministrul Transporturilor ca săptămâna următoare să ne prezinte dacă asta poate să fie o opțiune mult mai bună și mult mai rapidă, în așa fel încât să avem o autostradă București până la Brașov, nu întreruptă între Ploiești și Comarnic”, a explicat Dragnea, citat de Agerpres. 

Tudose, despre eterna poveste a României, care începe în aer 

Despre autostrada Bucureşti-Braşov, premierul a afirmat că este povestea eternă a României din ultimii zeci de ani”.  

„E vorba de Brașov-București, fiindcă nici măcar București-Ploiești nu este terminată, capătul dintre București începe de undeva din aer, ne gândim serios dacă acest mare proiect poate fi declarat proiect național de importanță strategică. Se va face cu bani din buget, banii sunt în bugetul Ministerul Transporturilor, și să demarăm cât de repede cu putință mai ales că există niște bucăți desenate, cu avize de mediu luate, adică putem începe efectiv construcția pe acest tronson”, a precizat Tudose.  

Şi dacă va fi „obiectiv strategic”? 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat şi de ce este nevoie de includerea autostrăzii Bucureşti-Braşov în lista obiectivelor naţionale strategice: „L-am rugat pe primul ministru ca săptămâna următoare, dacă reușește să finalizeze, să stabilească o listă de obiective strategice de importanță națională în domeniul agriculturii, sănătății, infrastructurii, educației, cercetării. Va fi stabilită și aprobată această listă, sperăm să găsim înțelegere la toate forțele politice pentru a fi de acord cu această listă — să fie o listă de obiective strategice de importanță națională pentru care să începem finanțarea și execuția și să fie dusă la capăt”. 

Lunga istorie a tronsonului Comarnic – Brașov  

Prima tentativă de realizare a segmentului de autostradă Comarnic- Braşov a fost în anul 2004, când, fost semnat contractul de parteneriat public-privat cu compania franceza Vinci pentru realizarea a 36 de km de autostradă între Comarnic și Predeal, costul fiind estimat la 480 milioane de euro. Francezii nu au găsit banii necesari lucrărilor, astfel că au abandonat proiectul. 

În anul 2009 asocierea Vinci (Franţa) – Aktor ( Grecia) câştiga licitaţia pentru realizarea întregului sector Comarnic – Braşov în parteneriat public-privat, în lungime de 58 de kilometri, costul estimat de ministrul Transporturilor din perioada respectivă, Radu Berceanu, fiind de 1,5 miliarde de euro. Un an mai târziu, consorţiul denunţa unilateral contractul, motivul oficial fiind lipsa fondurilor. 

În anul 2013 era anunţat un nou de concesiune cu asocierea Vinci-Strabag-Aktor. Conform documentului, costul autostrăzii era de 1,8 miliarde de euro, iar lungimea de 52 de kilometri (nu 58 km). Taxa ce ar fi urmat  să fie încasată de stat a fost stabilită la 7 lei (TVA inclus). Contractul de concesiune ar fi urmat să aibă o valabilitate de 26 de ani, iar potrivit Hotnews.ro, statul roman ar fi urmat să plătească pentru construcţia, întreținerea şi operarea autostrăzii circa 325 de milioane de euro anual, adică 8,45 de euro în cei 26 de ani. 

 Contractul nu a fost semnat până în anul 2015, când a fost aprobat Master Planul General de Transporturi, document în care se arăta că pentru construcţia autostrăzii era nevoie de un miliard de euro, nu de 1,8 miliarde de euro. Tot în anul 2015, Ministerul Transporturilor anunţa că a renunţat la această concesiune. 

Tot în anul 2015, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale lansa licitaţia pentru două capete ale autostrăzii, unul la Comarnic, cu o lungime de 4 km şi o valoare estimată de 4.00 km, 166.855.909 lei, fără, iar celălalt, între Cristian şi Predeal, cu o lungime de 6,3 km, şi o valoare estimată de 149.837.204 lei, fără TVA. Pentru segmentul Cristian-Predeal,  contractul a fost atribuit luna trecută asocierii Alpenside – Specialist Consulting, pentru suma de 118 milioane lei. 

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending