Connect with us

Cotidian

Deputatul PSD Brașov, Mihai Valentin Popa, cercetat de DNA pentru șantaj

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 30 octombrie 2017, a deputatului PSD Brașov, Mihai valentin Popa, președinte al Organizației Făgăraș a PSD și secretar executiv al organizației județene Brașov, pentru șantaj și folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor DNA, „în cursul anului 2017, primarul unui municipiu din județul Brașov a evocat posibilitatea revocării din funcție a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi și ca urmare a refuzului acelei persoane de a-și îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului. Situația a fost adusă la cunoștința inculpatului Popa Mihai Valentin care a luat hotărârea de a-și folosi influența și autoritatea dată de funcțiile politice deținute, pentru menținerea în funcție a persoanei vizate de revocare ( persoană care era o protejată a sa), deși potrivit Legii 95/2006 nici Consiliul Local și nici Parlamentul nu are competența să decidă sau să impună o anumită decizie cu privire la ocuparea funcțiilor de conducere într-un spital municipal”.

„Concret, inculpatul Popa Mihai Valentin i-a cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar și prin intermediari, să o mențină în funcție pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcția de conducere pe care o deținea la spital i-ar crea <<mari probleme de imagine și în partid>> și i-ar știrbi imaginea de lider local care își protejează oamenii apropiați și controlează deciziile autorităților în raza sa.
Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, inculpatul Popa Mihai Valentin, utilizând telefonul unei alte persoane (pentru a nu se putea stabili o legătură directă), i-a transmis amenințări managerului spitalului, i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe a protejata sa din funcția pe care o deține la spitalul respectiv, amenințându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizației locale de partid, îl controlează. În luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu inculpatul Popa Mihai Valentin, acesta din urmă și-a folosit influența și autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, astfel încât reprezentanții școlii din acea comună să fie scutiți de sancțiuni, deși nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP. Un control efectuat la acea școală anterior constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizației de securitate la incendiu, spațiu necorespunzător pentru programul <<Laptele și cornul>>, spațiu necorespunzător de desfășurare a cursurilor pentru o grupa mică de grădiniță, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obținerea unei noi autorizații sanitare”, se arată în comunicatul DNA. 

În cazul lui Mihai Popa a fost instituit controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile și i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

STIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending