Brașovul a primit cele 11,45 ha pentru noul spital. De acum poate începe implementarea proiectului

După ce a fost aprobată de senatori în 14 noiembrie 2017 și de deputați în 19 decembrie 2017, apoi promulgată de președintele României în 16 ianuarie 2018, „Legea Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov” a intrat în vigoare în data de 18 ianuarie 2018, odată cu publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. Conform noii legi, în termen de 30 de zile, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov și Primăria Brașov vor semna protocolul privind transferul suprafeței de 11,045 hectare către municipalitatea brașoveană, fără a fi impusă construirea unității sanitare într-un anumit termen.  Pe lângă suprafața amintită, Primăria Brașov a anunțat că va pune la dispoziție o suprafață de 7 hectare de teren învecinată, astfel că, în total, spitalul regional se va întinde pe aproape 18 hectare. 

Odată rezolvată problema situației juridice a terenului, vor putea fi începute demersurile pentru construirea lui. Anul acesta șantierul nu va fi deschis, având în vedere că Primăria Brașov luat în calcul ca în 2018 să fie realizat studiul de fezabilitate și celelalte documentații tehnice aferente, iar pentru elaborarea acestora, în bugetul local al municipiului pe anul 2018 va fi alocată suma de 1,5 milioane de lei. 

Ulterior, vor trebui identificate sursele de finanțare. O opțiune ar fi ca în acest proiect să se implice Guvernul României, având în vedere că la începutul lunii noiembrie, Guvernul României a aprobat, printr-un memorandum, demararea procedurilor de realizare a spitalului. 

Pe de altă parte, municipalitatea brașoveană tatonează terenul pentru obținerea unei finanțări de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar în acest sens au fost începute deja discuțiile cu instituția bancară. 

De asemenea, anul trecut s-a discutat și despre o posibilă implicare a Consiliului Județean Brașov în acest proiect, însă termenii acestui parteneriat nu au fost stabiliți. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.