Ramai la curent!

Cotidian

Ministrul Sănătății vine pe 16 iulie la Brașov, pentru noul spital din Bartolomeu. Pe masa discuţiilor este şi schema de finanţare a investițieik

Publicat

in

Dacă nu va veni pentru a vedea de ce nu scăpăm de coronavirus, ministrul Sănătății este așteptat în 16 iulie la Brașov, pentru o discuție legată de Spitalul Clinic Regional Brașov. Vizita ministrului a fost anunțată joi de primarul Brașovului, George Scripcaru, care a mai spus că în această perioadă se lucrează la documentația ce urmează a-i fi prezentată reprezentantului Guvernului. 

În 16 iulie, Scripcaru a precizat că se se vor analiza inclusiv variante de finanțare, însă discuția pe această temă va fi una „de principiu”. 

„Acest proiect ar putea fi luat în calcul pentru obținerea banilor europeni după ce va fi gata Studiul de fezabilitate pentru că. Pentru stabili o schemă de finanțare, trebuie să avem gata Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți investiției. În data de 16 iulie, ministrul Sănătății, experții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD – n.r.), reprezentanții firmelor care realizează studiul de fezabilitate vor fi la Brașov, pentru avea o discuție aplicată pe tema acestui proiect. Atunci se va discuta și despre schema de finanțare, dar și despre modalitatea de implementare a proiectului”, a declarat George Scripcaru. 

Conform reprezentantului Primăriei Brașov, o variantă ar fi ca BERD sa atragă un investitor privat pentru acest proiect, dar nu este exclusă nici accesarea banilor europeni.

Ce s-a făcut până acum 

Până acum, pentru realizarea noului spital regional a fost reglementată situația juridică a terenului pe care se va construi noul spital și a fost emis ordinul de ministru al Sănătății, prin care a fost stabilită structura viitoarei unități sanitare. De asemenea, a fost semnat un parteneriat între Primăria Brașov, Ministerul Sănătății și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în baza căruia instituția financiară contractat o echipă de consultanți care au pregătit studiul de prefezabilitate. Totodată, BERD a contractat firmele care realizează studiul de fezabilitate, document care ar putea fi gata în cursul acestui an. 

În paralel, Primăria Brașov lucrează acum la studiul geotehnic. 

În ceea ce privește lucrările, în zona unde se va construi spitalul (lângă Centrul de Afaceri din Bartolomeu) se lucrează la rețelele de utilități, iar în viitor se va extinde strada Institutului și se va construi un pasaj (subteran sau suprateran) la intersecția acestei artere cu linia ferată Brașov – Sibiu. 

Pe de altă parte, anul trecut, s-a discutat despre posibilă modalitate de finanțare a construcției spitalului: proiectul să fie realizat printr-un parteneriat public privat, iar cofinanțarea ce revine autorității publice (în acest caz Primăria Brașov) să fie asigurată din bani europeni. Pentru ca un astfel de scenariu să fie aplicat, va fi nevoie ca pentru perioada de programare 2021 – 2027 o astfel de schemă să fie reglementată prin axele de finanțare. 

De ce nu a apărut spitalul de la Brașov în Planul de relansare a economică a României 

În  Planul de relansare economică a României lansat miercuri de Guvernul României se regăsesc pe lista proiectelor cu finanțare europeană trei spitale regionale, respectiv cele de la Craiova, Iași și Cluj, dar nu și cel de la Brașov. Explicația primarului Brașovului a fost că cele trei unități sunt de aproape 10 ani pe lista proiectelor europene și sunt mult întârziate. „În Planul național de relansare economică, se face referire la cele trei spitale regionale care ar trebui să se construiască cu bani accesați prin Programul Operațional Regional. În cazul celui de la Brașov este în analiză o altă modalitate de realizare”, a mai spus George Scripcaru. 

 

   

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending