Ramai la curent!

Stiri Brasov

Direcția 5, concert „Velentine’s Day” la Centrul Cultural Reduta

Publicat

in

La Centrul Cultural Reduta din Brașov vor răsuna hituri precum „Îți mulțumesc“, „Dacă ai ști“, „Ești stilul meu”, „Am nevoie de tine”, „Superstar”, „Și ce dacă“, „Ce mai faci“ și „Forever Love“. Direcția 5 se va afla la Brașov pe data de 16 februarie, într-un concert care face parte dinntr-o serie de evenimente ce vor debuta la Timișoara, pe 14 februarie, printr-un spctacol alături de Filarmonica Banatul.

Formată în prezent din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri și Carmin Ionescu, trupa Direcția 5 s-a înființat în anul 1991, iar un an mai târziu băietii lansau primul album: „La vulturul de mare cu peștele în gheare“. A urmat apoi o lungă poveste muzicală de succes, cu peste 20 de albume și sute de piese lansate și cântate peste tot în țară și nu numai. De-a lungul timpului, Direcția 5 a colaborat cu artiști precum Delia, Loredana Groza, Lidia Buble, Andreea Bănică și Nicoleta Nucă.

Pentru 2018, Direcția 5 a plănuit cât mai multe concerte în sălile de spectacole din întreaga țară.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și la sălile de spectacol.

sursa: robertcadar.ro

Cotidian

Polițiștii brașoveni au anunțat ce au găsit în timpul acțiunii „Jupiter”. Anchetatorii au ridicat mai multe arme, camere cu termoviziune, lunete, dar și 60 de trofee de vânătoare

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat bilanțul perchezițiilor făcute în 10 iunie în mai multe localități din județul Brașov, în cadrul operațiunii „Jupiter”. Polițiștii au găsit arme, muniții, trofee de vânătoare și zeci de kilograme de carne de vânat.

Astfel, în cadrul operațiunii amintite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul mai multor subunități teritoriale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, emise de instanța competentă, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„În primul dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, de la două imobile din municipiul Brașov și comuna Budila, două arme neletale deținute ilegal, una de tip pistol și una de tip pușcă, patru replici airsoft de tip pistol, aproape 400 de elemente de muniție specifice, precum și cinci butelii cu gaz”, a anunțat Poliția Brașov.

Vânătoare cu arbaleta sau capcana

Conform sursei citate, în cel de-al doilea dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști în municipiul Codlea și în comuna Holbav, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe arme de vânătoare, dintre care una deținută în mod ilegal, muniție de diferite calibre, un dispozitiv cu termoviziune, o cameră de monitorizare a vânatului, o arbaletă, dar și o capcană metalică pentru animale.
Totodată, polițiștii au ridicat peste 50 de kilograme de carne congelată provenită din specii de interes cinegetic, 60 de trofee, mai multe perechi de coarne de cerb, piei provenite de la diverse specii de animale sălbatice, precum și alte bunuri relevante pentru probatoriul administrat în cauză.

Una dintre arme, căutată în Finlanda

În cadrul activităților de cercetare desfășurate la o proprietate din comuna Holbav au fost identificate mai multe exemplare vii din specia metis de mistreț, deținute în captivitate, aspect care face obiectul unor verificări suplimentare, aflate în curs.
Tot în cadrul perchezițiilor, polițiștii au constatat că una dintre armele de vânătoare identificate figura ca bun căutat la nivel internațional, armă semnalată de către autoritățile din Finlanda.
În cauză, dat fiind materialul probator constituit până în acest moment, față de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Holbav, județul Brașov, a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj și deținere fără drept de articole pirotehnice și s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de către procurorul de caz, cu propunerea corespunzătoare.


„Facem precizarea că cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat polițiștii brașoveni.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Avarie majoră la rețeaua electrică din Ghimbav. Termenul de remediere este „momentan indisponibil”

Publicat

in

Locuitorii de pe mai multe străzi din Ghimbav au rămas astăzi de dimineață fără energie electrică, din cauza unei avarii. Conform datelor disponibile pe site-ul Societății de Distribuire a Energiei Electrice, alimentarea a fost oprită pe 29 de străzi din oraș, iar operatul de electricitate a anunțat că termenul de remediere este „momentan indisponibil”.


Lista străzilor de Ghimbav, afectată de pana de curent:

  • – AVRAM IANCU
  • – BEGONIEI
  • – BRÂNDUȘEI
  • – CRĂCIUNELULUI
  • – CRISTIANULUI
  • – CRIZANTEMEI
  • – DALIEI
  • – DRUMUL NAȚIONAL DN1
  • – EXTRAVILAN
  • – FĂGĂRAȘULUI
  • – FLORII DE COLȚ
  • – FREZIEI
  • – GARDENIEI
  • – GHIOCELULUI
  • – HENRI COANDĂ
  • – LACRAMIOAREI
  • – LALELEI
  • – LĂMÂIȚEI
  • – LILIACULUI
  • – LUNGĂ
  • – MARGARETEI
  • – OLIVIEI
  • – ORHIDEEI
  • – PANSELUȚEI
  • – PETUNIEI
  • – PIEȚII
    – TOPORAȘULUI
  • – VICTORIEI
  • – VIOLETEI.

Citește mai departe

Cotidian

Peste 270.000 de lei pentru 11 spectacole în Piața Sfântul Ioan. Filarmonica Brașov închiriază o scenă cu sunet, lumini, dar și câteva instrumente muzicale

Publicat

in

Filarmonica Brașov Brașov va organiza și în această vară spectacole în aer liber, în Piața Sfântul Ioan. Pentru ca aceste concerte să se poată desfășura, instuția de cultură va avea nevoie de o scenă, cu sistem de sonorizate și lumini. Cum nu deține o astfel de scenă, Filarmonica o va închiria, iar în acest sens a lansat o licitație electronică, valoarea estimată a contractului fiind de 275.000 de lei, fără TVA.

Conform anunțului, pe lângă scena cu sistemul de sonorizare și lumini, furnizorul va trebui să pună la dispoziția instituției de cultură un pian electronic, dar și un set de tobe pentru concerte de jazz.

Anul acesta, Filarmonica are programate 11 concerte, în 26 iunie, 10 iulie, 11 iulie, 16 iulie, 19 iulie, 23 iulie, 30 iulie, 31 iulie, 12 august și 28 august. Spectacolele vor începe seara, în intervalul orar 19.00 – 21.00 și vor dura două ore.

Citește mai departe

Trending