Guvernul Pakistanului ar putea da comanda care salvează Roman SA Brașov

Reprezentanţii Roman SA Braşov sunt în negocieri cu Guvernul din Pakistan pentru semnarea unui contract în urma căruia fabrica va produce 500 de camioane a câte 200.000 de euro. O delegaţie din Pakistan va merge la Braşov pentru a vizita fabrica.

Aflată în reorganizare judiciară, şansa de redresare a companiei pentru acest an ar fi semnarea contractului cu Guvernul de la Pakistan. Odată cu acest contract s-ar face și noi anganjări, susține directorul Roman SA, având în vedere că fabrixa are acum 300 de angajați. 

”Deocamdată, aşteptăm un răspuns de la Guvernul pakistanez şi în paralel derulăm negocieri şi cu alte ţări, dar care nu sunt încă publice. În general, avem negocieri şi posibile comenzi pentru producţia de camioane mai speciale, cu 5, 6 axe”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Carol Rugacs, directorul Roman SA.

Potrivit aceleiaşi surse, o delegaţie formată din civili şi militari din partea Guvernului pakistanez va veni în luna februarie la Braşov pentru negocieri. Anul trecut, societatea braşoveană a purtat negocieri şi cu un client din Taiwan pentru livrarea unor camioane civile, 6×6, dar şi cu aplicaţii militare (tractare, transport trupe).

Camioanele Roman au capacitate de încărcare de 32 până la 40 de tone şi pot fi adaptate, în scopuri civile, la multiple tipuri de transport şi lucrări. Acestea pot fi de tipul basculantă, autotractor sau chiar betonieră.

După ce în 2016 fabrica de camioane Roman SA a încheiat anul fără a produce niciun camion, anul trecut a produs 30 de camioane.

 

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.