Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, se retrage din Guvern. Numele său apare într-o anchetă a jurnalistului Cătălin Tolontan

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MTS, că se retrage din Guvern.

”Preşedinţi de federaţii mi-au arătat susţinerea în acest an de când sunt ministru, au strâns şi semnături, dar le-am spus că nu vreau semnături ca să rămân. Nu mi-a trecut niciun moment prin gând să duc aceste semnături la partid (PSD, n. red.), pentru că nu voi alerga niciodată după funcţie. De două-trei luni am zis că voi face un pas în lateral, iar acum vă anunţ că mă voi retrage din funcţia de ministru. Voi rămâne un partener al sportului şi sper că nu i-am dezamăgit pe preşedinţii de federaţii. E o familie frumoasă şi le transmit să aibă încredere în sportul românesc, pentru că va renaşte din cenuşă”, a declarat Dunca, citat de Agerpres.

”M-am consultat în această decizie şi cu dl preşedinte Dragnea, pentru că trebuie asumate anumite responsabilităţi, şi vă spun că nu e un minister uşor, am depus mult efort aici. Acum mă duc să mă ocup şi de partid, pentru că sunt preşedinte de organizaţie la Braşov, de asemenea şi la Senat sunt foarte multe lucruri de realizat, multe proiecte de care mă voi ocupa”, a adăugat Dunca.

Numele președintelui PSD Brașov, Marius Dunca, apare într-o anchetă a jurnalistului GSP, Cătălin Tolontan, care spune că în calitate de ministru al Tineretului și Sportului, Dunca a susținut mai mult federațiile cu mulți sportivi legitimați, pentru a-și atrage voturi din partea lor, ignorând, în schimb, federațiile care având mai puțini sportivi, au făcut totuși performanță. Printre exemplele lui Tolontan în acest sens, se numără federațiile de Gimnastică și Canotaj, ingorate de Dunca în favoarea unor federații de Karate sau Fotbal-tenis. (Detalii AICI)

Același Cătălin Tolontan a vorbit și despre declarația de avere a lui Dunca din care ar reieși că ministrul, fără prea mari venituri, conduce o mașină scumpă și locuiește într-un apartament de lux.

Dunca consideră că anchetele lui Tolontan sunt parte dintr-o campanie de presă la adresa sa

În conferința de presă în care și-a anunțat plecarea din Guvern, Marius Dunca a ținut că răspundă acestor acuzații,pe care le consideră parte dintr-o „campanie de presă“ la adresa sa. 

”Îmi cer scuze canotoarelor că nu le-am dat banii, am crezut că dacă le dădusem patru premieri, a cincea putea fi amânată în ianuarie”, a început el.

”Toată campania de presă împotriva mea nu e adevărată”, a continuat președintele PSD, ironizând presa că apartamentul în care stă costă nu 130.000 de euro, ci 80.000. 

Mai multe despre declarațiile lui Marius Dunca privind prioritizarea federațiilor, AICI

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.