Unanimitate: consilierii locali brașoveni și-au aprobat indemnizațiile maxime prevăzute de lege

Consilierii locali brașoveni și-au votat vineri indemnizațiile maxime prevăzute de legislația în vigoare, respectiv 10% din cea a primarului. Decizia a fost luată în baza OUG 91 din 2017, care prevede că „prin derogare de la prevederile art. 34, alin. 2 din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 decembrie 2021, indemnizaţia maximă lunară de care beneficiază consilierii pentru participarea la numărul maxim de şedinţe este de până la 10 % din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz, exclusiv majorările prevăzute la art. 16, alin. 2”.

Aleșii au optat  pentru limita maximă, adică pentru 10% din indemnizația primarului, care, potrivit datelor disponibile pe site-ul Primăriei  Brașov este de  13.050 lei.

Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2018, indemnizația primarului ar trebui să fie mai mare și având în vedere că acesta este de 9 ori mai mare decât salariul minim pe economie. Concret, având în vedere că salariul minim brut pe economie este de 1.900 lei, rezultă o indemnizație a edilului-șef în cuantum de 17.100 de lei brut. 

Practic, dacă participă într-o lună la numărul maxim de ședințe, de regulă la una (care rar trece de 2 ore), dacă se ia în calcul indemnizația de 13.050 lei, un ales va beneficia de o sumă brută de 1.305 lei, iar dacă va fi conștiincios, într-un an va încasa 15.660 de lei. Dacă „salariul” consilierului se calculează în funcție de o indemnizație de 17.100 de lei, atunci alesul va beneficia de un venit brut de 1.710 lei (20.520 lei brut pe an)

 Proiectul de hotărâre a fost aprobat  cu unanimitate de voturi.

În cazul ideal în care toți cei 27 de consilieri locali vor participa la numărul maxim de ședințe, pentru plata lor, într-un an, suma totală de va trebui alocată  de la bugetul local  va fi de  422.820 lei, respectiv 554.040 lei/an, dacă se ia în calcul o indemnizație de 1.710 lei. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.