Connect with us

Cotidian

Primăria Brașov a scos la licitație serviciul de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public. Tarifele de ridicare pleacă de la 300 de lei

Published

on

Primăria Brașov a publicat anunțul de concesionare pentru delegarea gestiunii prin concesionarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar în oraș. Contractul va avea o valabilitate de 5 ani, valoarea estimată fiind de 11.344.537  lei, fără TVA, însă plata se va face în funcție de numărul de mașini ridicate. 

Conform anunțului postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, ofertele pot fi depuse până la data de 2 martie, iar viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo a declarată că speră să se finalizeze cât mai repede această procedură, iar activitatea să înceapă în cel mai scurt timp, „ca să nu ne mai confruntăm cu situaţii în care unii confundă intersecţiile sau trecerile de pietoni cu parcările . Odată cu semnarea contractului, cei care vor parca în alte locuri decât cele special amenajate vor trebui să scoată din buzunar minim 500 de lei. Mai ales că un criteriu în alegerea câştigătorului este timpul de intervenţie. În acest fel, sper ca, în foarte scurt timp, şoferii să respecte aceste reguli, dar în primul rând să îi respecte pe ceilalţi şoferi şi pe pietoni”.  

Ofertele eligibile depuse de firmele interesate să ridice mașinile vor fi evaluate în funcție de două criterii,  preţul ofertei (80 de puncte) și timpul de intervenţie  (20 de puncte). Preţul ofertei reprezintă 80% din criteriul de evaluare. S-a ales ca şi criteriu de evaluare redevenţa, deoarece cu cât redevenţa este mai mare, cu atât veniturile realizate de Municipalitate sunt mai mari. Timpul de intervenţie maxim este de 30 de minute, punctajul creşte în funcţie de reducerea timpului. S-a ales punctarea timpului, deoarece cu cât timpul de intervenţie este mai mic, cu atât se reduce disconfortul pricinuit de parcarea neregulamentara a autovehiculului ce urmează a fi ridicat”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Brașov. 

Conform prevederilor H.C.L. nr. 479/2017, art. 4, tarifele aprobate sunt următoarele:

Tariful de ridicare pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 300 de lei;

– cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 370 de lei;

Tarif de transport pentru vehicul/remorcă/rulotă:

– cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone: 150 de lei;

– cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone: 200 de lei;

Tarif zilnic depozitare pentru vehicul/remorcă/rulotă: 50 de lei;

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data şi ora depozitării, nefracţionat.

 

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Cotidian

FOTO. Haos în Livada Poștei din Brașov. Luatul copilului de la școală suspendă orice regulă

Published

on

Terminalul RATBV de la Livada Poștei din Brașov este cel mai aglomerat din oraș, iar blocajele sunt la ordinea zilei. Acolo ajung autobuzele din toate cartierele Brașovului, însă nu mijloacele de transport în comun blochează circulația. O fac autoturismele părinților care vin să își lase copiii la școală sau să îi ia acasă când se termină cursurile.

În teorie, în zonă nu ar trebui să fie probleme, pentru că sunt reguli: părinții pot intra și opri la peronul al doilea (destinată autocarelor cu turiști) între orele 7.00 -8.00 și 11.00-12.00.

În practică, conform principiului „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”, situația este total diferită: când merg să își ia copiii de la școală, unii părinți ajung mai repede. Intră în zona ce le e destinată, coboară din mașină și merg să îi aștepte pe cei mici.

Le ia multe minute, așa că banda de la „peronul părinților” se umple imediat. Ceilalți părinți parchează unde pot. Unii intra la peronul unu (unde vin autobuzele de pe linia 20), ignorând indicatorul ”Accesul interzis! Cu excepția RAT Brașov”. Aprind avariile și, în cel mai fericit caz așteaptă.

Cei care nu se încumetă să intre pe primul peron opresc în zona trecerii de pietoni dinspre Biblioteca Județeană și așteaptă, chiar dacă asta înseamnă blocarea autobuzelor.

O altă strategie a părinților este să oprească pe marginea Drumului Poienii, în zona ultimului peron pentru mijloacele de transport.

Tot acest haos este lăsat „la liber”. Șoferii autobuzelor RATBV se ceartă cu părinții, părinții se claxonează între ei, iar agenții Poliției Locale, care ar trebui să mai dea o „mână de ajutor” traficului sunt pe nicăieri, la propriu.

(Foto: Brasov Mtropolitan)

Continue Reading

Trending