Ramai la curent!

Cotidian

„Brașov – Întâiul județ turistic al României” lasă 45 km de creastă din Munții Făgăraș fără salvatori montani

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov a aprobat miercuri un proiect de hotărâre privind desființarea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov și transformarea acestuia în compartiment în cadrul Consiliului Județean Brașov. Prin această decizie, au fost desființate funcțiile de director, contabil șef și un post de inspector, fiind păstrate 11 posturi de salvator montan.

Acesta este „cel mai mic rău”, pentru că în timpul ședinței de plen în care s-a aprobat reorganizarea Serviciului s-a dat de înțeles că noul Compartiment Salvamont se va ocupa de „coordonarea activității”, nu de intervențiile pe trasee, cei opt salvatori montani pe care îi avea Serviciul Județean Salvamont, urmând a fi „retrași” din munți.

De altfel, în timpul ședinței, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declara că pentru intervențiile pe trasee, primăriile pot înființa servicii locale, în care să fie cooptați inclusiv voluntari.

Opt salvatori montani pentru Munții Făgăraș, Piatra Mare, Ciucaș și alte trasee…

Până la această reorganizare, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, Ciprian Pais, (aflat pe lista celor disponibilizați) a precizat că această structură avea 8 salvatori montani. Trei dintre erau la Baza Salvamont Victoria, și aveau arondată zona din județul Brașov a Masivului Făgăraș, adică 45 km de creastă plus traseele „din vale”. Și cei trei salvamontiști erau insuficienți, în condițiile în care, conform standardelor, o echipă de intervenție trebuie să fie compusă din 6 persoane.

Tot Serviciul Public Județean Salvamont Brașov avea o echipă de patru oameni pentru Masivul Piatra Mare (unul extrem de popular printre iubitorii de drumeții ușoare) și pentru partea din județul Brașov a Munților Ciucaș.

Al optulea salvator, era, de fapt „echipa de intervenție” care să intervină în acele zone neacoperite de alte servicii locale. „Este vorba, printre altele și de traseele de pe raza comunelor Fundata și Moieciu, care nu mai sunt deservite de Formația Salvamont Bran”, a explicat Pais.

Comparativ, Pais a afirmat că pentru Piatra Craiului (care are 25 km de creastă) Serviciul Salvamont Zărnești are 7 salvatori montani, iar pentru Masivul Postăvarul (inclusiv domeniul schiabil) și zona montană care se termină cu Tâmpa, Serviciul Public Local Salvamont Brașov are 13 salvatori montani, 12 angajați TESA și un medic.

„Reorganizarea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov mi-a fost comunicată miercuri dimineața, în timpul unei ședințe la care a participat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, și vicepreședintele Adrian Gabor. Am întrebat în ce va consta activitatea de coordonare. Nu mi s-a răspuns”, a declarat Pais după ședința de plen.

Cotidian

Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA

Publicat

in

Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, scapă definitiv de măsura controlului judiciar, după ce Curtea de Apel Brașov a respins contestația DNA și a menținut decizia Tribunalului Brașov de revocare a măsurii preventive.

Curtea de Apel Brașov a decis definitiv, pe 1 aprilie 2026, că măsura controlului judiciar nu mai poate fi menținută în cazul lui Piedone.

Potrivit minutei instanței, judecătorii au respins ca nefondată contestația formulată de DNA – Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii pronunțate în 27 martie 2026 de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov, menținând astfel soluția anterioară. De asemenea, instanța a stabilit că cheltuielile judiciare avansate de stat în cadrul contestației rămân în sarcina acestuia, iar hotărârea este definitivă.

Prin această decizie, Curtea de Apel Brașov confirmă integral hotărârea Tribunalului Brașov, care dispusese deja revocarea măsurii controlului judiciar.

Reamintim că, în 27 martie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Brașov a decis revocarea măsurii. Conform minutei, instanța „revocă măsura controlului judiciar adoptată faţă de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone, prin ordonanţa procurorului din data de 22.07.2025”. Hotărârea a fost pronunțată în baza dispozițiilor Codului de procedură penală privind verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, instanța apreciind că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea restricțiilor.

Cristian Popescu Piedone a fost acuzat în iulie 2025 că ar fi pus la dispoziția unui operator economic informații nedestinate publicității, înainte să meargă în control. Operatorul economic în cauză este un hotel din Sinaia, care urma să fie vizitat de inspectorii ANPC. Cristian Popescu Piedone ar fi anunțat reprezentanții hotelului respectiv despre acest contol, astfel încât la venirea inspectorilor totul să se prezinte în bune condiții.

Hotelul respectiv este deținut de fostul liberal Dan Radu Rușanu, fostul șef al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în perioada 2013 – 2014 și parlamentar PNL în perioada 2000-2013.

Citește mai departe

Cotidian

Suspiciuni de integritate în rândul angajaţilor ANAF. Verificări interne privind o posibilă neconcordanţă în cazul stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate

Publicat

in

De

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţă că a declanşat verificări interne în rândul angajaţilor, în urma unor suspiciuni de integritate a acestora. Potrivit ANAF, aceste controale interne vizează o posibilă neconcordanţă în privinţa stocurilor de bunuri confiscate sau sechestrate.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul instituţiei va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent”, afirmă Adrian Nica, preşedintele ANAF, citat de news.ro.

Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã (ANAF) anunţã cã, în urma unor verificãri preliminare şi a unor sesizãri interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme şi suspiciuni de naturã a afecta integritatea unor angajaţi ai instituţiei.

În acest context, ANAF a demarat o serie de activitãţi de monitorizare şi analizã internã, în vederea clarificãrii situaţiilor semnalate.

„Practic, este vorba despre o aliniere a stocurilor de bunuri confiscate/sechestrate faptic cu situaţia scripticã (evidenţiatã în bazele de date), acţiune ce are ca scop transparentizarea acestora pentru valorificarea pe platformã”, precizează sursa citată.


Potrivit aceleiaşi surse, în situaţia în care vor exista diferenţe majore şi nejustificate, vor fi iniţiate controale de integritate, în conformitate cu prevederile legale şi procedurile interne aplicabile.

„Orice comportament neadecvat sau care contravine normelor legale şi etice la nivelul ANAF va fi sever sancţionat. În situaţia în care suspiciunile vor fi confirmate, vom dispune toate mãsurile necesare, în mod ferm şi transparent” declarã Adrian Nica, preşedintele ANAF.


ANAF îşi reafirmã angajamentul pentru respectarea principiilor de integritate, legalitate şi profesionalism în exercitarea atribuţiilor sale.

Citește mai departe

Cotidian

Un nou traseu RATBV: Linie interioară în Vama Buzăului

Publicat

in

De

RATBV va opera de mâine, 2 aprilie 2026, un nou traseu metropolitan, cu indicativul 541, care va deservi un traseu configurat exclusiv pe raza comunei Vama Buzăului, între capetele de linie Vama de Sus și Buzăielul de Sus, cu un microbuz electric pus la dispoziția societății noastre de Primăria din localitate.

Traseul cu numărul 541 are o lungime totală de 22,2 km, ce vor fi parcurși în 48 de minute de câte patru ori în zilele lucrătoare și de câte trei ori în zilele de sâmbătă și duminică. Detaliat pe străzi, traseul liniei metropolitane 541 va fi următorul:

Dus: Vama de Sus – Str. Principală (DC 49A) – DC 49 –  Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – DC 49 – Str. Principală (DC 49A) – Vama de Sus.

În documentația aprobată de Asociația de Transport Brașov, se prevăd următoarele stații pentru traseul 541:

Dus: Vama de Sus – Pensiunea Alina – La Vlad – Primăria Vama Buzăului – Complex Cultural –Buzăiel Intrare – Pod Buzăiel – Aldești – Școala Buzăiel – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Podar – Popica – Furnicar – Pod Budileni – Filip – Buzăielul de Sus;

Întors: Buzăielul de Sus – Filip – Pod Budileni – Furnicar – Popica – Podar – Biserica Ortodoxă Buzăiel – Școala Buzăiel – Aldești – Pod Buzăiel – Buzăiel Ieșire – Complex Cultural – Primăria Vama Buzăului – La Vlad – Pensiunea Alina – Vama de Sus. 

Tariful aplicabil pentru linia 541 este de 6 lei pentru un pachet 2 călătorii PERIURBAN Vama Buzăului, cu o valabilitate de 60 de minute/călătorie. Orarul de circulație al noii linii va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.

Plecări din Vama de Sus: zile lucrătoare – orele 04.18; 09.05; 14.05; 17.50. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20, 17.10.

Plecări din Buzăielul de Sus: zile lucrătoare – orele 04.43; 09.30; 14.30; 18.15. Zile de sâmbătă și duminică – orele 04.18; 09.20; 17.10.   

Linia 540 îți schimbă orarul

Tot de mâine, 2 aprilie 2026, se va modifica programul de circulație al liniei metropolitane 540,  Brașov (terminal Gara Brașov) – Vama Buzăului (capăt de linie Vama de Sus), pentru a se asigura o sincronizare cu traseul 541. Potrivit noii configurații a orarului, vor fi efectuate plecări în zilele lucrătoare după următorul program:

Terminal Gara Brașov: 07.40; 13.35; 16.19; 20.30; 

Capăt linie Vama de Sus: 05.20; 10.00; 15.00; 18.40.   

Pentru evitarea oricărei confuzii noul orar de circulație al liniei 540 va fi afișat pe site-ul www.ratbv.ro, în secțiunea ”Trasee și orare”, precum și în toate stațiile de pe traseu.  

Citește mai departe

Trending