Consiliul Județean Brașov va dezbate miercuri un proiect de hotărâre privind transformarea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov (organizat ca instituție publică de interes județean cu personalitate juridică) în compartiment în cadrul Consiliului Județean. În urma acestei decizii, directorul serviciului, Ciprian Pais, contabilul-șef, Nicolae Petrușca, și inspectorul de specialitate, Mariana Ciocan vor rămâne fără posturi, urmând a după intrarea în vigoare a hotărârii de Consiliu Județean să primească preavizele de 20 de zile lucrătoare. Ceilalți salariați, respectiv 11 salvatori montani (8 posturi ocupare în acest moment) vor fi preluați de noul compartiment, aceștia urmând să primească salariile a stabilite în 30 ianuarie 2018 , adică 3.116 lei brut /lună – salvatorii montani gradul I și 1.995 lei brut/lună – salvatorii montani gradul III.
La data de 31 ianuarie, directorul avea un salariu de 7.277 lei brut /lună, contabilul șef cu jumătate de normă – 2.973 lei/lună, iar inspectorul de specialitate – 4.294 lei brut/lună, astfel că pe anul în curs, pentru plata salariilor celor trei era nevoie de suma totală de 210.216 lei.
Tot în urma desființării serviciului, sumele neutilizate din bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018 vor fi preluate în bugetul Consiliului Județean Brașov, începând cu data de 6 aprilie 2018. Anul acesta Serviciul Salvamont a primit un buget total de 866.000 lei, din care 738.000 lei pentru plata salariilor.
De asemenea, tot din 6 aprilie, vor fi preluate de Consiliul Județean Brașov și bunurile utilizate de Serviciul Public Județean Salvamont Brașov.
1 Trackback / Pingback