Brașovenii programați în Vinerea Mare la Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto, așteptați la ghișee cu o săptămână mai devreme

Programările online la compartimentele permise de conducere și înmatricularea vehiculelor Brașov, efectuate cu anticipație pentru data de 06 aprilie 2018, se vor face în data de 30 martie 2018, a anunțat Instituția Prefectului județul Brașov.

Ținând cont că data de 06 aprilie 2018 a fost declarată zi nelucrătoare, toate persoanele care au programări online pentru această dată, atât la Înmatriculări cât și la Permise, sunt invitate să se prezinte cu programarea listată sau salvată în orice alt mod, la ghișeele serviciului, în data de 30 martie 2018, se arată în anunțul Instituției Prefectului. 

Pentru a se evita aglomerarea, reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor anunță că în data de 30 martie 2018 se vor asigura ghișee distincte pentru cele două date, respectiv 30 martie 2018 si 06 aprilie 2018, fiecare persoană urmând să se prezinte la ghișeul rezervat la oraînscrisă pe programare.

Dacă sunt persoane, care nu se pot prezenta la data de 30 martie 2018 li se va asigura soluționarea cererii în orice altă zi lucrătoare, apropiată de data rezervării, cu condiția prezentării rezervării listate și a documentelor conforme.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.