CUPA ROMÂNIEI. Corona – HCM Rm. Vâlcea, meciul de care va depinde viitorul echipei brașovene

Mai este doar o zi până la meciul sezonului pentru echipa de handbal Corona Braşov, în care echipa se poate apropia de îndeplinirea obiectivului, şi anume calificarea în cupele europene. Handbalistele vor juca în sferturile de finală ale „Cupei României Fan Courier” în compania formaţiei HCM Râmnicu Vâlcea, grupare acare vine la Braşov cu intenţia declarată de a se bate la rândul ei pentru calificare.

Chiar dacă vor avea în faţă un adversar puternic, preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir are foarte mare încredere în jucătoare că vor trece de presiunea mare a mizei, deoarece vede echipa echipa extrem de motivată. „Nu este deloc uşor să joci un meci de care depinde într-o oarecare măsură viitorul. Cel puţin…viitorul apropiat. Presiunea este enormă, dar cu toate acestea şi mobilizarea este alta. Mă uit la fete, şi simt ceva ce parcă nu s-a simţit atât de tare până acum, şi anume suflet. Sunt determinate, sunt mai unite, şi mental nu acceptă altă variantă decât victoria în meciul cu Vâlcea. Asta ne dă încredere, dar ne mai dă ceva, siguranţa că în teren vor face tot ce ţine de ele pentru câştiga şi implicit a spera în continuare la o calificare în cupele europene, după Final 4”.

Conducătorul clubului braşovean este de părere că acest meci poate fi câştigat de Corona „cu sufletul”. „Sportul este minunat pentru că dincolo de valori individuale, forţa grupului, noţiuni tehnice sau pregătire, îţi oferă şansa de a vedea meciuri care se câştigă cu sufletul. În acest meci, sunt convins că aceasta poate fi cartea câştigătoare a Coronei. Eu unul am mare încredere că aceste fete, care ne-au şi întristat de multe ori, ne vor face acum să le aplaudăm la final, orice ar fi, şi este extraotrdinar să ai acest sentiment de siguranţă că toată echipa este conectată sută la sută la acest joc”.

Liviu Dragomitr vede partida din Cupa României cu HCM Râmnicu Vâlcea, ca pe o şansă de revaşare în faţa publicului care susine echipa meci de meci.

„Avem o mare şansă să ne revanşăm în faţa publicului pentru tot ce s-a întâmplat în acest sezon şi ne dorim cu toţii foarte tare să putem oferi Braşovului şansa de avea handbalul prezent într-o competiţie europeană. Ne apasă pe toţi ce s-a întâmplat în actuala ediţie de campionat, este o presiune foarte mare pe noi toţi, şi cred că inclusiv pe oamenii care au fost şi  vor fi prezenţi şi la meciul cu Vâlcea. Nu este uşor pentru nimeni să vină la sală plin de speranţe şi să aştepte 60 de minute ca să le vadă îndeplinite. Ştim sigur că publicul va fi incredibil şi la acest meci. Nu ştiu cât simt oamenii din sală importanţa pe care o au, dar am fost în multe săli, la multe meciuri, şi în extrem de puţine locuri am văzut un public atât de frumos precum e la Braşov. Mult timp stăteam în mijlocul lor la meciurile Coronei şi le-am simţit forţa sufltească prin care transmit încredere. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, suntem obligaţi să facem totul pentru a-i mulţumi”.

Preşedintele Coronei este conştient că după clasament, HCM Râmnicu Vâlcea este favorită, însă asta nu îl face să creadă mai puţin în şansa Coronei. „Chiar dacă în ceea ce priveşte rezultatele obţinute în acest campioat, HCM Râmnicu Vâlcea stă mai bine, Cupa României este o altă competiţie şi nu pornim cu niciun handicap de puncte. Acum suntem la egalitate şi avem şansa de a fi mai buni. Fetele au demonstrat că pot face meciuri în care e greu să le stea cineva în cale, şi am încredere că meciul cu Vâlcea va fi unul dintre ele”.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.