Connect with us

Cotidian

FOTO. „The Ice Wolves“, evenimentul caritabil organizat cu succes de handbalistă a Coronei, va aduce apă curentă în casa unei familii din Făgăraș

Published

on

Când nişte copii tare frumoşi la suflet se unesc şi pun la cale un eveniment sportiv cu scop caritabil, reuşesc să retrezească umanitatea în mulţi dintre noi şi să ne facă la finalul unei zile oarecare de martie, să ne simţim parcă mai frumoşi. Doar pentru că le-am fost alături.

Laura Constantin, împreună cu colegii ei de şcoală de la Colegiului „Emil Racoviţă”, Sara Celaro, Alexia Chiuşdea, Diana Asavei, Alexandru Ursu, Dragoş Simion şi colegi de alte licee, Miruna Bronescu (Colegiul Ioan Meşotă), Iulia Lupu (Colegiul Nicolae Titulescu) şi Cosmin Chindea şi Alexandru Grăsune (Colegiul Grigore Moisil) au organizat ca la carte evenimentul „The Ice Wolves”, acţiune în urma căreia s-au strâns 5641 lei şi 50 de euro, din donaţii direct la evenimentul de la patinoar, 1000 lei sponsorizare de la ICCO, pizza oferită de Pizza Iollo, care a fost oferită participanţilor şi pachete cu dulciuri de la Auchan Coresi, care au ajuns la toţi copilaşii prezenţi pe gheaţă. Pe lângă sponsorizările în bani, evenimentul a strâns şi pungi întregi de cadouri pentru familia Racoţea, formată dintr-un tată care îşi creşte singur cei patru copilaşi, după ce mama lor a murit din cauza unei boli incurabile.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”237″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”100″ thumbnail_height=”75″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show as slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

„Sunt fericită că acum se poate face racordarea la apă şi că le putem amenaja o baie”

Laura Constantin, handbalistă junioară la clubul Corona Braşov, şi liderul echipei de liceeni care a organizat evenimentul „The Ice Wolves” a spus la finalul evenimetului că este extrem de fericită că totul a ieşit aşa cum şi-a dorit şi că acum pot demara lucrările de racordare a casei în care locuieşte familia Racoţea, la reţeaua de apă. „Sunt tare fericită că totul a ieşit cum ne-am dorit. Am strâns ceva bănuţi cu care vom racorda casa lor la apă şi le vom amenaja şi o baie unde să se poată spăla, pentru că aceasta a fost principala dorinţă a tatălui, să poată să îi spele pe copilaşi în casă. Ei până acum nu aveau apă curentă şi le era foarte greu, tatăl lor cărând de la distanţă apa de care aveau nevoie. Acest lucru era foarte dificil pentru el, pentru că, aşa cum am mai spus, tatăl are un picior amputat”, a spus Laura Constantin.

Copiii familiei Racoțea au făcut un popas la locul de joacă din Parcul Tractorul

Nicoleta, Ion, Marian şi Ştefan, copiii lui Cornel Racoţea au fost prezenţi la evenimentul organizat sâmbătă, însă au intrat în patinoar abia după ce au încercat locul de joacă din faţa intrării. „Sunt copii, n-ai ce face, trebuie să se şi joace….”, a spus el privindu-i cu zâmbet pe faţă. „E greu dacă se murdăresc pentru că stăm prost cu apa, din păcate. Dar ştiu că nu îi pot opri…”, a adăugat el. Întrebaţi ce îşi doresc cel mai mult să aibă şi nu au, micuţii au spus aproape la unison „O bicicleeeetă!”. Ceea ce s-a şi întâmplat, un părinte inimos din Braşov, care a aflat de caz după mediatizarea lui, a adus în dar o bicicletă şi o trotinetă, de care micuţii au fost extrem de încântaţi.

Două echipe de juniori şi seniorii Coronei au jucat un meci demostrativ.Pe gheață s-a aflat și căpitanul echipei naționale de hochei a României

Două echipe de hocheişti juniori, antrenate de Mircea Ciobotaru şi Evgheni Pisarenko şi Roberto Gliga de la echipa de seniori a Coronei, au fost prezenţi sâmbătă pe gheaţa patinoarului pentru a susţine cauza. În cadrul evenimentului, oameni din public au putut intra pe gheaţă să ia autografe şi să patineze alături de hocheişti „M-am bucurat foarte tare că Roberto Gliga care este şi căpitanul echipei naţionale, a fost alături de noi. Le mulţumim celor de la hochei şi preşedintelui secţiei, Emilian Cernica pentru că ne-au susţinut în organizare. A însemnat mult să avem parte de patinoar şi să avem alături atâţia hocheişti de la club”, a spus Laura.

La puțin timp după eveniment, Laura a intrat pe teren și a câștigat, împreună cu colegele de la Corona, meciul împotriva lui Dinamo

Chiar dacă aveau meci de la ora 15.00, junioarele III de la clubul Corona, împreună cu antrenoatrea Mihaela Seifer Ciobotaru, au fost prezente la patinoar pentru a o susţine pe Laura. „Nu puteam lipsi. Suntem o echipă şi ne susţinem unii pe alţii nu doar în sport ci în tot ceea ce facem. Această echipă este extrem de unită şi sunt mândră că şi Laura face parte din ea”, a spus antrenoarea junioarelor. Deşi a fost toată ziua prinsă cu evenimentul, Laura a fost la ora 15.00 pe teren alături de colege şi a câştigat împreună cu ele meciul cu Dinamo Braşov.

Cel mai mare eveniment din istoria GROW

Evenimentul caritabil „The Ice Wolves” a fost organizat prin programul GROW, care este un program de educaţie nonformală organizat de Şcoala de Valori în parteneriat cu AIESEC. GROW se concetrează asupra tinerilor liceeni acesta desfaşurându-se în sesiuni ţinute de traineri internaţionali ce urmăresc să îndrume adolescenţii înspre tainele dezvoltării personale, teamworkului şi ale lidershipului.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending